NEAMUL ROMÂNESC * revistă de opinie, dezbateri şi istorie contemporană

• Alte editoriale >>aici

Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria ne apărăm pe noi. Noi suntemprelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră. Timpul se împarte în trecut şi prezent. Numai în speranţă. Trecutul e în prezent pentru că ei sunt prezenţi în noi. şi aşa prezentul lor şi al nostru e trecutul lor şi al nostru, de aceea ne simţim atât de solidari cu ei, cu ceea ce numim trecutul. Vorbind despre trecut, fără să ne dăm seama, întotdeauna întrebuinţăm pluralul la persoana I: Noi am luptat la Călugăreni – zicem; noi am luptat la Plevna– zicem; noi – am făcut unirea – zicem! Vorbim ca nişte nemuritori. Şi suntem nemuritori!>> ANTONIE PLĂMĂDEALĂĂ _______________________

"Pământul este baza de existenţă a naţiei. Naţiunea stă ca un pom, cu rădăcinile ei înfipte în pământul ţării. Nu există neam care să poată trăi fără pământ, după cum nu există pom care să trăiască atârnat în aer….Păr. JUSTIN PÂRVU _______________________ CONSTANTIN NOICA: "Ce e etern şi ce e istoric în cultura românească" „De ce noi, românii, etnic vorbind mai omogeni decât germanii, a trebuit să aşteptăm soarta, o mie de ani? Situaţia geografică defavorabilă, neprielnică condiţiilor istorice, năvăliri barbare, vecini sălbateci? Dar acestea ar fi trebuit să fie motive în plus de afirmare, elemente de mărire proprie, dacă pornirea de a face istorie, pornirea oarbă şi primordială, ne-ar fi aruncat irezistibil în vârtejul universal. Astăzi la ce-am ajuns? La voinţa de a face istorie. Cine a înţeles acest lucru este lămurit cu tragedia culturilor mici, cu tot ceea ce e raţional, abstract, conştient în tragicul nostru". Rândurile acestea, scrise de un tânăr acum câţiva ani, pot nedreptăţi sau nu neamul românesc; aceasta nu ne interesează. Ele ne aşează însă dintr-o dată în inima tensiunii care domină, pe toate planurile lumea românească de astăzi.Noi ştim că suntem ceea ce se numeşte „o cultură minoră". Mai ştim că aceasta nu înseamnă cu necesitate inferioritate calitativă. Cultura noastră populară, deşi minoră, are realizări în felul lor comparabile cu cele ale culturilor mari. Şi ştim că avem în această cultură populară o continuitate pe care nu o au cele mari. Despre strămoşii noştri geţi, plugari şi ciobani s-a putut spune (Pârvan Getica, 131) că în secolul al VI-lea a.Chr. nu aveau o cultură calitativ inferioară, ci doar formal deosebită de a grecilor; tot ce-i deosebea era că ei, geţii, erau săteni, nu orăşeni ca grecii. Dar tocmai aceasta ne nemulţumeşte azi: că am fost şi suntem, prin ce avem mai buni în noi, săteni. Noi nu vrem să fim eternii săteni ai istoriei. Tensiunea aceasta - agravată nu numai prin faptul că suntem conştienţi de ea, dar şi prin convingerea că „a fi conştient" poate reprezenta un semn de sterilitate - alcătuieşte drama generaţiei mele. Economiceşte şi politiceşte, culturaliceşte ori spiritualiceşte, simţim că de mult nu mai putem trăi într-o Românie patriarhală, sătească, anistorică. Nu ne mai mulţumeşte România eternă; vrem o Românie actuală. _______________________ _______________________ _______________________ _______________________