Deci Basarabia s-a dus de unde nu se va mai întoarce, în sânul negrei străinătăţi. (M. Eminescu)

După cum scriam în prefaţa acestei cărţi, M. Eminescu rămâne mult mai actual pentru românii din afara Tării, servind pentru aceştea ca un garant ori ca o marcă a identităţii naţionale. Atât în Bucovina cât şi în Basarabia, sângerândă în stânga Nistrului, persistă o luptă acerbă pentru păstrarea identităţii româneşti, fiindcă între neamurile conlocuitoare din această parte a Europei s-a trezit memoria genetică. Arhivele erau asaltate în căutare de străbuni. Astfel ne-am pomenit că patrioţii, români basarabeni, au găsit prin venele unui străbunel sânge de german şi dorul de identitate i-a chemat în Germania . O străbunică basarabeancă a fost doar o servitoare la un evreu şi nu ştiu cum l-a servit că strănepoţii au găsit sânge evreesc în arborele genialogic. Si, logic vorbind, au plecat la origini, în Israelul bunicii lor. Perioada fanariotă a lăsat şi ea amprentele ei. >>>>

Raspuns la un apel de la Uniunea Internationala a Femeilor Romane
Stimate Doamne,Am citit mesajul pe care mi l-ati trimes si incerc sa va raspund pentru scurtul timp pe care il am. Desigur ca femeile reprezinta in societatea omeneasca ponderea cea mai importanta a vietii sociale si intelectuale.In Romania femeile au fost intotdeauna dealungul istoriei mai puternice decit barbatii. Poate ati auzit de <Amazoane>, luptatoarele trace care au luptat impotriva grecilor. caci probabil barbatii erau prea lasi. Barbatii sint, in comparatie cu femeile, un element care se prezinta la “exterior”, ca elementul puterii.

In trecutul societatii romanesti, spre deosebire de societatile vest-europene, a existat numai matriarhatul. Acum 30 de ani, cind am sosit in Europa de Vest (in Germania si mai tirziu in Elvetia) am ramas socat de pozitia “defavorabila” a femeii in comparatie cu cea a societatii comuniste din Romania. La aceeasi pregatire, salarii mult mai scazute. Deasemenea domeniul accesibil de meserii sau stiinta de necomparat cu cel din Europa de Est. >>>>

1.2. Adîncirea contradicţiei produse prin reinstituirea schismei

Acest paradox a fost accentuat prin promulgarea H.G. nr. 466/1992, prin care – cu buna-intenţie „reparatorie“ şi de stingere a conflictelor – s-au retrocedat, între timp, actualei B.R.U.R. 97 de locaşuri de cult din patrimoniul deţinut anterior (vezi Adevărul, nr. 2201, din 19 iunie 1997, pag. 10). Prin caracterul său părtinitor şi contradictoriu, această hotărîre a Guvernului a provocat însă nemulţumirea Bisericii Ortodoxe Române, deoarece, pe de o parte, acesteia nu i s-au înapoiat, în mod simetric, bunuri patrimoniale echivalente, iar, pe de altă parte, B.R.U.R., nu numai că nu s-a mulţumit cu locaşurile de cult primite – care erau arhisuficiente, avînd în vedere numărul derizoriu al enoriaşilor –, dar, pornind de la precedentul creat prin această hotărîre, a continuat campania de revendicare integrală a patrimoniului. Apoi, inechitatea este reliefată şi de faptul că preoţii (greco-)catolici sunt salarizaţi integral de către stat, iar cei ortodocşi doar pe jumătate. Această situaţie sporeşte nemulţumirile celor din urmă, dintre care unii, printr-un şantaj total necreştinesc, ameninţă cu trecerea la cultul „greco-catolic“, pentru că vor fi mai bine plătiţi. >>>

Somn uşor, domnule profesor!

Domnul dr. prof. Gligor Popi, personalitate de vârf a culturii şi spiritualităţii româneşti de la noi, membru de onoare a SLA “Tibiscus”, istoric de renume, pedant cronicar al românilor din Serbia a plecat dintre noi la vârsta de 89 de ani. Fiu al Toracului Mic, născut în anul 1919, domnul Popi şi-a dedicat întreaga sa viaţă pământească istoriei şi culturii românilor de pe aceste plaiuri, cercetărilor minuţioase a existenţei şi dăinuirii românilor în Serbia, a omenescului din om şi frumosului din gând. Domnul prof. Popi a fost un adevărat titan al istoriografiei româneşti, o legendă într-o permanentă căutare a documentelor grăitoare despre prezenţele româneşti în aceste spaţii, un neobosit om de ştiinţă într-o veşnica nelinişte creatoare. >>>>

Am vrut sa scriu si eu ceva despre cartea lui Tani (”Semnele Vremii “, de Alexandru Nemoianu ) . As fi vrut sa scriu ceva mai la obiect, adica direct despre carti. Nu ca n-as sti prea bine ce si cum gindeste. Sint ginduri pe care le impartasim de o viata, mai exact de 36 de ani! Si multe dintre ele s-au conturat in discutii nesfirsite de-a lungul acestor ani, cum cred ca spuneam intr-o epistola ciuntita de capriciile computerului, la “umbra Manastirii Antim”, desi de multe ori era mai la umbra “Curtii Vechi” si “Carului cu bere”. De acolo ni se trage inclinatia de a-i evoca pe imensii Caragiali. “Et in Arcadia ego”, am fost si eu la Borloveni (si prin multe sate de pe tot cuprinsul tarii) si am colindat mai prin toti muntii tarii.
Pe de alta parte , viata ne-a oferit experiente similare. Am reluat legaturile la numai citiva ani de la aterizarea noastra in Lumea Noua. Am avut placerea sa constat ca socul contactului cu aceasta lume ne-a “trezit” in acelasi fel. >>>>

PIMEN al Bucovinei ii scrie lui Adomnitei: NU VREM LICEU FĂRĂ DUMNEZEU!

Domnule Ministru, Educaţia religioasă constituie un aspect important al misiunii Bisericii Ortodoxe în viaţa neamului românesc. Reintroducerea religiei în şcoală a fost, mai întâi de toate, o reparaţie de ordin moral, o ieşire din umilirea impusă de regimul comunist tineretului unui popor profund religios. Situarea orei de religie în trunchiul comun al disciplinelor din învăţământul preuniversitar a dat naştere unor discuţii contradictorii. N-a fost deloc uşoară lupta Bisericii Ortodoxe Române, pentru a determina factorii de răspundere să accepte integrarea religiei în rândul celorlalte discipline predate în învăţământul primar, gimnazial şi liceal, iar acum oameni de rea încearcă din nou excluderea ei. >>>>

În primăvara trecută scriam despre apariţia unei broşuri care îi aducea în prim-plan pe Arhimandritul Damian (POTOROACĂ) de la Sfânta mănăstire Dobruşa, trecut la cele veşnice în prima decadă a lunii august, deci la scurtă vreme de la editarea publicaţiei. Într-o formă succintă, clară şi plină de savoare (patericală aproape), credincioşii din Basarabia au putut afla detalii şi amănunte despre viaţa acestui monah mult-pătimitor. Pentru prima şi ultima oară. Ce nu se ştie, s-a dus cu el pe lumea cealaltă, mai dreaptă. Memoria luminoasă despre acest părinte a fost pusă, însă, la grea încercare la scurtă vreme de la adormirea acestuia. Cele lăsate de smeritul părinte au ajuns repede să fie terfelite, ridiculizate, minimalizate. Înalta ierahie a plaiului a dispus arestarea, printre altele, a întregului tiraj al cărţii despre fostul Stareţ, iar tot ce a ţinut de el să fie împins în conul de umbră. Textul cărţii a fost declarat “apocrif” care, nu ştiu de ce, în gândirea “profundă” a celor care au declarat-o, “merge împotriva statului şi a Bisericii; ea nu corespunde adevărului“. >>>>

Pe pagina de web a Arhiepicopiei Romane Misionare din America,entitate adusa in existenta in anii 50 ca “alternativa” si mijloc de promovare al intereselor regimului bolsevic din Romania - dupa cunoscuta tactica a intemeierii de organizatii paralele - a aparut o scrisoare adresata de catre Patriarhul Daniel al Patriarhiei Romane catre Arhiepiscopul Nicolae al pomenitei entitati.Acea scrisoare ,datata in 11 Martie,2008,dovedeste cateva lucruri.

Scrisoarea este de o agresivitate si brutalitate care uluieste si care, de catre majoritatea oamenilor, ar fi socotita jignitoare.Aceiasi scrisoare,prin forma si spirit, arata ca “autonomia deplina” fagaduita pomenitei entitati este strict apa de ploaie.Iar aceasta imprejurare ar trebui sa fie semnal de alarma pentru oricine ar contempla soliditatea unor “fagaduinte” date de catre zisa Patriarhie. >>>>

Noaptea de Paşti este, parcă, simbolul vieţii noastre. Trăim într-o mare de întuneric. Greutăţi de tot felul răspân desc beznă în viaţa noastră şi a semenilor noştri. Cu toate acestea, în întunericul cel mai adânc şi în bezna cea mai neagră răsare o stea, se aprinde o lumină, apare o nădej de. „Pentru toţi cei vii este o nădejde” (Ecclesiastul 9, 4), spunea înţeleptul Ve-chiului Testament. Da, pentru toţi este o „nădejde neclintită” (Isaia 26, 3). Nădejdea noastră este Hristos cel mort pe cruce şi înviat din morţi. Sfântul Apostol Petru afirmă cu tărie acest adevăr, zicând: „Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie” (I Petru 1, 3)./../Nădejdea aceasta s-a împlinit prin Naşterea lui Hristos din Fecioara Maria cu adumbrirea Sfântului Duh, când lumină a răsărit celor ce locuiau în latura şi în umbra morţii (Isaia 9, 1). >>>>

“Catre Presedintele Ucrainei Viktor IUSCENKO, Presedintele Romaniei, Traian BASESCU , Presedintele Republicii Moldova, Vladimir VORONIN
ADRESARE

I. Cateva repere istorice Excelentele Voastre. In virtutea drepturilor noastre de reprezentanti ai minoritatii romane/moldovenesti din Ucraina dorim ca va aducem la cunostinta situatia dezastruoasa in care se afla invatamantul in limba materna a comunitatii noastre in urma politicii de lichidare a acestuia, promovata de autoritatile ucrainene centrale si locale de-a lungul deceniilor, indiferent de regimul pe care l-au reprezentat. E destul sa amintim ca in Ucraina (R. S. S. Ucraineana) in toata zona dintre Nistru si Don (adica fara teritoriile care acum formeaza regiunile Cernauti, >>>>