NEAMUL ROMÂNESC * revistă de opinie, dezbateri şi istorie contemporană

“Eminescu este expresia suprema a Neamului Romanesc”, au zis o suta de ani invatatorii si profesorii de limba romana si de istorie pana la “reforma invata-mantului’ din 1949, cum au numit comunistii stricarea felului de a fi si de a gandi al romanului. Pana atunci,(iar unora ne-a ramas vesnic in suflet) ca prin Eminescu   am trait  sentimentul romanesc al finitei, cum a observant celalalt mare roman, filozoful Constantin Noica, sintetizand astfel existenta lui de simbol de infatisare fizica ideala si a felului de a simti al romanului. Nascuti si crescuti in constiinta de cel mai vechi neam din aceasta parte a Europei, cu radacini in cel mai frumos si mai manos pamant al daco-getilor, neam format in “frica lui Dumnezeu”, venita de la “ordinea divina si legala” a primului legislator al Europei – Zamolxis – si data noua drept credinta sub forma canonica adusa de apostolul Andrei, exprimarea cea mai aleasa si cea mai exacta ne-a facut-o Eminmescu. Un alt poet al nea-mului, Nichifor Crainic, il numeste “geniu dupa chipul lui Dumnezeu, pastrand sub ruine sufletesti ardoarea adorarii, (prin Sonetul inchinat fecioarei Maria) si ca “pe deasupra genunilor sale filozofice planeaza zborul in lumina divina a Lucea-farului”…”Somnoroase pasarele”, “Ce te legini, codrule”, “Lacul”, plopul, teiul, salcamul, turmele, buciumul, mama, stramosii, copilaria, adunate toate in capodopera “Sara pe deal”, formeaza imaginea inconfundabila a suprastructurii noastre specifice dar mai ales a adancului din noi, neatinsa pana acum de nimeni in arta cuvantului scris. >>>>

Fiecare lege sfidată, ocolită, ignorată cu bună ştiinţă în cazul arestării, martirizării şi asasinării lui Eminescu, poate şi trebuie să devină obiectul unei comunicări ştiinţifice.

Secolul XIX, secolul XX, secolul XXI,  teama de adevăr mai sălăşluieşte în sufletele noastre. Dacă adevărul ar umbri imaginea unor personalităţi, nu-l rostim. Dacă adevărul ar decoperta chipul luminos al unui martir, nu-l rostim, ca să nu se întunece chipurile răstignitorilor. Pentru că aceştia sunt Regele Carol I, Primul Ministru Ion C. Brătianu, Titu Maiorescu, Petre Carp, parlamentari şi alţii.  Servicii secrete străine. Oameni politici ai unor imperii. Toţi împotriva unei singure persoane. Vina guvernanţilor români  este înafara oricărei îndoieli, dovadă că au ascuns adevărul prin şirul generaţiilor, inducînd în eroare cercetători de înaltă clasă ai culturii române. Conştienţi de vina lor abominabilă, au avut grijă să nu mărturisească nici în jurnalele personale, nici în scrierile cu caracter public. Dar, în acelaşi timp, au întreţinut praful pe care l-au aruncat în ochii opiniei publice, susţinând că Eminescu înebunise, apoi, da parcă nebunia nu ar fi fost de ajuns, că suferea de sifilis.  Cu aceste două boli, nici o personalitate nu mai avea cum să se reîncadreze în viaţa socială la nivelul audienţei de dinainte de îmbolnăvire. >>>>

Secolul al XX-lea va rămâne, cu certitudine, în memoria umanităţii drept unul dintre cele mai complexe, tensionate, dar şi interesante momente din evoluţia umanităţii. Chiar începând cu anul 1900 istoricii au consemnat nu numai moartea celebrei regine Victoria sau asasinarea preşedintelui nord-american McKinley, ci şi începutul cursei înarmărilor în care s-au angajat marile puteri ale momentului, importanta şi rapida creştere industrială a Americii, primele zboruri ale fraţilor Wright şi Bleriot ( am îndrăzni să adăugăm şi pe cele ale lui Aurel Vlaicu), descoperirea razelor X şi a radioului, epocala descoperire a lui Marconi, teoria relativităţii a lui Albert Einstein, lucrările fundamentale ale lui Lloyd George, care au revoluţionat gândirea politică şi economică a continentului european şi nu numai, dar şi marile descoperiri ale lui Zigmund Freud.

Nu credem că se impune sublinierea tuturor momentelor ce au marcat acest secol, însă menţionarea câtorva momente şi evenimente va avea menirea să scoată în evidenţă complexitatea realizărilor dar şi a contradicţiilor ce l-au caracterizat. În primul şi al doilea deceniu al secolului XX, reamintim >>>>

La Revolutia din dec. 1989 romanii si-au luat portia de libertate sau  li s-a bagat pe gat, in caz de lovitura de stat. Era clar ca sclavia marxista s-a terminat, dar ca noua libertate fara dreptate si adevar e fara mare valoare pentru ca in fond esalonul doi al Partidului l-a inlocuit pe primul: Ceausescu, Iliescu – Pleaca ai nostri, vin ai  nostri.

Dupa un mileniu pravoslavnic, o jumatate de secol de minciuna si  Lagar, frica de libertate nu dispare peste noapte. Nu era mai bine  inainte? Ortodoxo-comunismul a emancipat mil. de tarani, care si-au  facut un rost la oras. Dreptul roman, contractele, organizatiile  rationale, capitalismul impersonal e compatibil cu valorile  moldo-valahe?

In Rusinea de a fi ortodox C. Coman constata ca In marsul lor grabit  spre Europa guvernantii romanilor, si-au dat seama, adeseori, ca le  atarna de picioare, ca o piatra de moara, ortodoxia… Problema nu a  fost clar si explicit exprimata, dar ea este evidenta oricarei priviri  mai atente… Dilema neexprimata a actualilor guvernantii, ca si unei  parti insemnate a intelighentiei romanesti, priveste asumarea sau  lepadarea identitatii noastre nationale ortodoxe… Oamenii nostri  ?luminati?, evident (sunt) rusinati ca apartin unui popor  ortodox…in: Scrisoare Duhovniceasca a Mitropoliei Ortodoxe Romane  pentru Germania si Europa Centrala, Regensburg, 10 / 1998. Este  adevarat, politic corect ce ne spune preotul? >>>>

Fara sa pretind a da acestei povestiri valoare de specialitate sau mie cea de specialist in cercetarea limbilor vorbite de popoarele lumii, relatez  doar aspecte observate  de mine dar care mi s-au parut a fi avand un oarecare sens, si vrednice a fi redate cititorului! Asadar, incerc a aseza in aceasta scriere cateva realitati cum s-ar zice, observate pe viu, dar nu sunt nici noutati, ci doar simple realitati pe langa care trecem zilnic, nepasatori chiar! Trecem pe langa oameni, batrani, adolescenti, copii, nou nascuti sau nenascuti!  Se vorbesc diferite limbi, adica dupa vorba cea veche si inteleapta, “fiecare cu limba mamei sale”. Se invata si limbile celor din jur, uneori la adolescenta, in scoli, se insusesc doua, patru, sase limbi vorbite cursiv, si, totusi “Limba mamei” face o diferenta! Are o ancorare psihica, cum s-ar zice, o incorporare biologica, chiar de gena in fiinta noastra! >>>>

Sigur că nu vă mai aduceţi aminte de Gheorghe Gheorghiu-Dej (născut Gheorghe Gheorghiu, la 8 noiembrie 1901, Bârlad; decedat la 19 martie 1965, Bucureşti). Dej a fost liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa. Întâi, Prim Secretar al PMR. Apoi, între 1955-1965, Secretar General al PCR, pentru ca în perioada 21 martie 1961-19 martie 1965 să deţină funcţia de Preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române. În ultimii săi ani de conducere Gheorghe Gheorghiu-Dej a luat hotărârea stabilirii de relaţii diplomatice cu ţările occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii. Astfel de iniţiative au fost încurajate de SUA, preşedintele Lyndon B. Johnson considerând că România devenise un stat comunist prieten. Se respira un aer de libertate şi începuseră să vină străinii în vacanţe în România.

***********

Despre convenientul de a fi străin

Când eram copil toata lumea mă întreba: “Ce vrei sa fii când vei fii mare?”. Le răspundeam că vreau sa fiu… străin!… Îmi amintesc faptul că în acea perioada a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, mecanicul de la CFR, a venit la noi în casă o familie de cehi. Probabil veniseră prin vreun program turistic frăţesc. Şi muncitoresc. Dar ei erau altfel de frăţeşti şi muncitoreşti comunişti. Aveau un autoturism Wartburg 311. >>>>

Nu am crezut vreodată să mă gândesc la tine,

Aveam alte subiecte de scris atunci, cât vrafu,

Dar într-o zi, la sfadă, una dintre vecine

Îi spune celeilalte în ciudă :”şterge prafu!”

*********

Şi parcă dintr-o dată mă prinse-atunci magia

Cuvântului pe care nu pot să-l mai alung,

Ortacul meu de-o viaţă, rămas la Hamangia,

Mi-a coborât în suflet şi-a cugetat profund…

*********

Da, prăfuite-s toate şi Omul care scrie

Abia de mai respiră sub greutatea lui,

Ce nemilos, de-o vreme se-aşterne pe hârtie,

Pe mobilă, pe gânduri, pe bronzul din statui… >>>>

…Cand de la paralela 45 a Romaniei, calatoresc  cartile dlui Artur Silvestri, Apocalypsis cum figuris – Sapte nuvele fantastice cu prolog si epilog  si  Artur Silvestri-Fapta culturala peste Ecuator, peste Tropicul Capricornului pana la paralela 30 sudica a Australiei, putem vorbi de semne bune. Dar cand ma gandesc ca primitorul acestora e nascut tot acolo la paralela 45, mai ales in Zodia Capricornului, miracolul s-ar putea ivi, vorbind literar. Ce-mi doresc acum este sa citesc aceste carti si sa incerc a le intelege. Am citit multe carti ale eruditului Arur Silvestri, deci pot spune ca intuiesc din stilul lui de scriere si expresie cartea care-i apartine din alte zeci de carti ale altor autori. Dar, niciodata nu m-am aventurat a ma apropia de leu inaintea celor ce au batatorit drumurile artei cu mult inainte, cunoscatori ai labirinturilor de execeze si critici literare.

Totusi, se cuvine in mare masura a aminti faptul ca aparitia antuma a celor doua carti, se datoreaza recunostintei Doamnei Maria Braescu Silvestri, sotia luminatului carturar plecat nu de mult la cele vesnice.  Si tot in memoria sotului a sustinut Doamna Maria financiar aparita la Editura “Cuget Romanesc”-Malovat a frumosului volum crestin Noul Testament in cinci sute de exemplare, ajuns si la noi la antipozi. >>>>

Un gând  bun pentru un an mai bun.

Vine sărbătoarea Crăciunului şi odată cu ea se încheie anul…

Un an întreg fără Artur Silvestri, dar cu el atât de prezent în gândul, în sufletul, în inima noastră!

La vremea aceasta, altădată, el trimitea înţeleptele şi iubitoarele sale răvaşe. Izvorau din inima lui mare şi se îndreptau către atâtea inimi care aveau nevoie de ele.

Nu pot să  vă scriu dumneavoastră  la fel cum o făcea el. Şi nimeni nu o va putea face. Dar să ne amintim de acele minunate mesaje de Crăciun şi poate să le recitim.

Eu atât pot să  fac: să mulţumesc din tot sufletul celor care au fost, cu scrisul, cu gândul, cu rugăciunea, dar mai ales cu inima, devotaţi amintirii minunatului înţelept, care ne veghează  din ceruri.

Vă  doresc să aveţi Lumină în casă, bucurie în familie, dar mai ales vă doresc sănătate împreună cu toţi cei ce vă sunt dragi.

La mulţi ani!

MARIANA BRĂESCU SILVESTRI

Fragmente din monografia “Gand purtat de dor” (tablouri din perioada interbelica din comuna Tiganesti – Teleorman)

Sarbatorile de iarna isi fac simtita prezenta incepand cu POSTUL CRACIUNULUI. In postul acesta, ca si  in cel al Pastelui, avand mai mult timp de stat in casa,  femeile indrugau bumbac sau lana, nevedeau si teseau velinte, panzeturi, macate, adeseori in multe si complicate ite.  Modelele circulau de la una la alta si dupa propria imaginatie mai adaugau cate ceva ca sa acopere nevoia de frumos dupa preferinta.  Barbatii ajutau si ei la instalarea razboiului de tesut, ba chiar mai umpleau suveicile sau indeplineau o parte din treburile casei  care in mod obisnuit reveneau femeii.  Faceau focul in casa, stergeau sticlele lampilor si le umpleau cu gaz, potriveau festila lampii, aduceau paie sau coceni in tinda si incalzeau soba. Desfasurau si unele indeletniciri manuale, unii impleteau cosuri de nuiele, rachita, foi de porumb invatandu-i si pe copii acest mestesug. Se ocupau si de educatia acestora,  ii antrena in  diferite jocuri de inteligenta si de istetime, cum este dezlegarea problemei-cheie cu capra, lupul si varza, sau probleme care aveau cate un clenci: “Daca un curcan sta cu un picior pe malul romanesc si cu unul pe malul bulgaresc al Dunarii si face un ou, al cui e oul, al romanilor sau al bulgarilor?” >>>>

Într-o evoluţie continuă a lumii contemporane, într-o vreme când factorii naturali sau umani creează puternice contradicţii, „ Sărbătorile Iernii” rămân un prilej de mare bucurie şi …….. întoarcere în timp.

Românii au parte de tradiţii şi obiceiuri deosebite care prin originalitatea şi caracteristicile specifice leagă vechile  timpuri de cele noi. Tradiţiile vechi poartă cu ele podoabe şi daruri ale pământului, înţelepciunea poporului şi credinţa în Dumnezeu.

Cele mai multe tradiţii sunt strâns legate de sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou, motiv pentru care, de multe ori, în perioada sărbătorilor de iarnă sunt incluse numai aceste datini.

Vechi izvoare atestă celebrarea Anului Nou la sfârşitul toamnei, apoi primăvara, motiv pentru care încercările noastre de studiu se întind de la Sf. Andrei până după Bobotează.

Considerând că anul este personificarea Soarelui, că se numeşte An Vechi înainte de miezul nopţii, apoi An Nou după ce Renaşte, romanii au mutat sărbătoarea la 1 ianuarie, celebrând-o cu bucurie, masă bogată şi casă luminată.  >>>>

Doamne, bat la Uşa Inimii Tale!

Primeşte-mă  Doamne, în abundenţa harului Tău!

Primeşte-mă  în cămara Inimii Tale!

Primeşte-mă  în mănăstirea  Numelui Tău,

în binecuvântarea şi Îndurarea-Ţi Divină!

Primeşte-mă Doamne lângă  Tabernacol, să fiu cu Tine!

Primeşte-mă  Doamne în sălaşul Lacrimii Tale!

Primeşte-mă, Dumnezeule sub acoperământul Îndurării Tale,

scoate-mă  din pământul robiei

şi primeşte-mă  în pământul făgăduinţei.

Primeşte-mă  Doamne, în sfinţenia Numelui Tău!

Arată-mi Bucuria Noului Veşnic!

Arată-mi bucuria-n tristeţe,

surâsul în lacrimă,

speranţa-n îndoială,

floarea-ntr-un bob de sămânţă.

Arată-mi Doamne, roadele Crucii,

roadele jertfei mântuitoare,

fructele dulci ale umilinţei înălţătoare, >>>>

La sfârşitul sec. al XV-lea, în sud-estul Europei nu mai existau decât două state libere: Ţara Românească şi Moldova, care au rămas în continuare cu un teritoriu distinct, cu hotare bine delimitate, cu propriile lor instituţii. Prin strădaniile domnului Nicolae Alexandru, organizarea bisericească a ţării atinge momentul culminant, mitropolia UngroVlahiei fiind recunoscută oficial de Patriarhia ecumenică  în 1359.

Nu cunoaştem cu numele nici un ierarh muntean până în anul 1359, când este atestat documentar Iachint, care în 1348 era mitropolit de Vicina, iar peste câţiva ani a fost mutat la Câmpulung sau Argeş. Transferarea unui mitropolit de la Vicina în unul din cele două oraşe amintite se explică prin aceea că Vicina aparţinea, de câteva decenii, Ţării Româneşti. Existând un mitropolit la noi înainte de 1359, actul din acest an este privit ca o acceptare a unei stări existente şi nu de creare a unei noi instituţii.

S-au păstrat doua acte privitoare la această recunoaştere, ambele din mai 1359, scrise în limba greacă. Primul este hotărârea sinodului Patriarhiei din Constantinopol, prin care mitropolitul Iachint – fost de Vicina (lângă Isaccea) – era recunoscut ca mitropolit al UngroVlahiei. >>>>

După  Marea Unire din 1918 , aşa cum se cunoaşte, au început să se dezvolte mai toate ramurile economiei naţionale. Prin acest act înfăptuit la Alba Iulia la 1 Decembrie s-a realizat unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare.

Un rol important în europenizarea României l-a avut  presa literară  şi literatura care cunoaşte o efervescenţă deosebită din care nu lipsesc polemicile,uneori violente.În acest context se impugn personalităţi ca Mihai Sadoveanu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Mateiu Caragiale, Ion Barbu, Lucian Blaga, Gib Mihăescu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu şi alţii care prin lucrările lor publicate în ţară şi străinătate au avut un rol deosebit în cunoaşterea realităţilor din România pe drumul modernizării.

După  Marea Unire numărul ziarelor cu pagină literară şi reviste literare  se înmulţesc. O parte din ele, prin rezumate traduse în limbi de circulaţie internaţională ,fac cunoscute operele scriitorilor români. Revista Viaţa românească(apărută la 6 martie 1906, dar care îşi încetează activitatea în timpul Primului Război Mondial) ,reapare în 1920 sub conducerea lui Garabet Ibrăileanu, tot la Iaşi. >>>>

120 de ani de la naşterea lui Vasile Plăvan, 24 noiembrie 1889

Stăpânirea habsburgică din Bucovina avea propriile interese, cu totul altele decât cele pentru binele şi propăşirea românilor. Acţiona printr-o masivă colonizare cu populaţii neromâneşti, scopul final fiind distrugerea caracterului românesc al acelui teritoriu.

La această grea povară a populaţiei româneşti din dulcea Bucovină, se adăuga şi faptul că teritoriul său fusese teatru de război între trupele ruseşti şi cele ale puterilor centrale. Astfel după Marea Unire din 1918,  situaţia populaţiei era dintre cele mai grele. Locuitorii satelor trăiau în mizerie, iar intelectualii bucovineni erau împrăştiaţi în toate părţile.

„În Cernăuţi şi în Bucovina au rămas  (în 1918)  numai foarte puţini intelectuali români  şi asupra lor a căzut toată greutatea acestor zile istorice” consemna Constantin Loghin în anul 1943.

Lumea de azi este preocupată de griji de alt ordin decât a-şi  consfinţi înaintaşii şi se apleacă doar accidental şi episodic asupra cinstirii  acestora. De prea puţine ori se vorbeşte despre adevăraţii bărbaţi ai neamului, şi asta  doar cu ocazia unor evenimente: aniversări, comemorări etc. >>>>

Asa e Ardealul

Urias cu ochi de stele,

Stand pe muntii Transilvani,

Si cu pletele pe dealuri,

De vreo doua mii de ani!

Paznic al mosiei noastre,

Unde rauri curg in soare,

Alergand voioase, sprinten,

Catre Dunarea cea mare!

Bravi locuitori si varstnici,

Ca si piatra de pe munte,

Ca si gheata Europei,

Ce-ntindea duioasa punte,

Triburilor Traco-Dace,

Din Balcani si din Carpati,

Peste Tisa mai departe,

Era grai de-aceiasi frati!

Mesteri in turnat de aur,

Zei ai muzicii eterne, >>>>

De ce bunicii legau rosii,
De ce sapau ei doi, gradina,
Pesemne-asa stiau, frumosii,
Sa se cunune cu lumina –
********
De ce tot repetau, tot anul,
Un fel de munci neistovite,
Pesemne-asa stia taranul
Sa coaca timpul, facand pite –
********
De ce si banii in batiste,
Ce ii puneau, atat de greu
Ii mai scoteau ca sa existe,
Pesemne stie Dumnezeu – >>>>

Împrejurările vieţii m-au făcut să-mi duc existenţa în Ardeal mai mulţi ani, aproape toată tinereţea mea. Multe erau diferenţele între Ardeal şi partea de sud a ţării, de unde veneam: portul, graiul, obiceiurie, comportamentul… Obişnuită cu firea zgomotoasă şi adeseori explozivă a bucureştenilor, muntenilor sau a oltenilor, ajunsă în Ardeal, nu conteneam să mă mir de vorba liniştită şi comprtamentul mai supravegheat al locuitorilor de pe aceste meleaguri. Chiar când erau mai expansivi, comportamentul avea frâu bine strunit.

Deşi România are un spaţiu mic faţă de alte ţări,  unitatea în diversitate  îi dă un spor de frumuseţe. Un exemplu semnificativ pentru comportamentul mai temperat al ardelenilor, mi s-a părut că se desprinde semnificativ dintr-o relatare a unui detaliu  din timpul marelui eveniment trăit cu mare intensitate  de oameni la 1 Decembrie 1918.

Unui mai vârstic prieten, oftalmologul Coriolan Bucur,  îi plăcea să-mi povestească despre  impresiile tatălui său, preotul Iuliu Bucur, de la  adunarea din Alba-Iulia, la care a participat cu un entuziasm pe care l-a purtat în suflet pâna la fârşitul vieţii. >>>>

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat

De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat ?!

Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor

Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor ?…

*********

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,

Pân’ şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,

Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi

Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi ?

*********

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,

Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni ?!

Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici

Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici ? >>>>

Comuna Perişani este un teritoriu încărcat de istorie şi una dintre cele mai frumoase localităţi montane ale jud. Vâlcea, care poate oferi cu generozitate, în orice anotimp, iubitorilor de istorie şi de natură din ţară şi din afară, condiţii deosebit de atractive şi primitoare. Descoperirile arheologice susţin existenţa acestei aşezări componente a legendarei ţări a Loviştei înca din cele mai vechi timpuri, ea fiind menţionată pentru prima dată într-un document din colecţia Hurmuzaki datat la 1233. La acel moment Ţara Loviştei o întâlnim cuprinsă în voievodatul lui Seneslau. În anul 1247 „Diploma Cavalerilor Ioaniţi” menţionează statele feudale conduse de Ioan şi Farcaş, din dreapta Oltului – teritoriul jud. Vâlcea şi al fostului jud. Romanaţi – la sud de Vâlcea, şi voievodatul lui Seneslau în stânga Oltului care cuprindea şi ţinutul Loviştei.

Posada Prişanilor este locul unde în urmă cu 679 de ani s-a scris actul de naştere al statului feudal „Ţara Românească”, libertatea credinţei ortodoxe şi momentul de început în organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Chiar dacă unii istorici încearcă să mute locul desfăşurării Bătăliei din 9-12 noiembrie 1330 în alte zone ale ţării (Mehedinţi, Prahova, Argeş), tot mai mulţi specialişti susţin cu argumente clare că spaţiul perişenean este cel în care s-a dat istorica bătălie. >>>>

Mă reîntorc, an după an, acasă

Şi bat la uşa pădurilor de brazi.

Haţegul, ţara pururea mireasă

Istoricului dac, efigia de azi.

**********

Privirea mea pe trepte se-nvecheşte,

Alerg cu timpurile înapoi prin ere,

La Sarmizegetusa vieţuieşte

Un zid de netrecut căzut în stele.

**********

Mai cântă aştri de credinţă-n Densuş

Şi în cetăţile de la Costeşti şi Deva

Tu doar aici în semnul crucii însuşi

Închini mileniilor dace seva. >>>>

(28 nov. 2009, sediul Fundaţiei Artur Silvestri, la comemorarea de an, a distinsului enciclopedist, istoric, şi filozof.)

Motto: „Cărţile se vor citi şi mă vor pomeni şi pe mine şi astfel, nu voi muri de tot.” - Artur Silvestri -

Ridică  Doamne ceţurile Împărăţiei Tale,

Căci lumea aceasta fără de contur

Înregistrează un minus în sumbre catedrale,

Prin nefiinţa confratelui Artur.

Mângâie-i Doamne fruntea cu lacrimile noastre,

Aşează-l între noi ca-n vremurile bune

Şi fă-ne auzit, melodiind contraste

Glasul blând, al omului minune.

Mai dă-ni-l nouă astăzi fiinţă cum îl ştim,

Rupe eternităţii o clipă, nu mai mult,

Căci el ne este sensul pe care mai pornim

Când seceră  sălbatic tăişul de vânt.

Nu ni-l lăsa în tristul anotimp

Printre lumânări aprinse la bezna uitării,

Ci-ncoronează-l Zeu în vastul arhetip

Din crestele de munţi, până-n adâncul mării.

Noapte bună, Artur Gabriel, >>>>

Mihai Eminescu – Iosif Vulcan – Artur Silvestri

(Oameni care au adunat in timp si spatiu valorile umane ale culturii romane!)

*

Eminescu printre ardeleni!

Calator, senin la suflet, pasea vesel peste lunci,

Iar zefirul pe-a lui aripi gramadea miresme dulci,

Tei cu flori deschise-n soare puneau farmec lin vietii,

Sfintind inima aleasa din chiar zorii tineretii!

Iar din cornul cel carpatic rotunjea a lui privire,

De la Nistru pan-la Tisa visa Tara in unire!

In acele vremi de zbucium “Familia” era mare,

Caci la a lui Vulcan opinii n-avea nimeni cutezare!

Muza Crisurilor inca, cu-a ei glasuri semne dete,

Sa observe Cernautii, mandrele-ardelene fete,

Ce s-ar duce de mirese pan-la Siretului maluri,

Pe cand floarea moldovimii spre Ardeal cugeta-n zaruri!

Iar mladita Bucovinei rasarind pe mandrul deal,

Prinse radacini de dragul romanescului Ardeal!

Slavici, cu-a lui siriana limba-l primi ca un frate,

Timisoara si Beiusul, Blajul cel cu scoli inalte! >>>>

Înfiinţată la Sibiu în 6 septembrie 1861, organizaţia culturală a românilor ardeleni „Astra”, a avut un rol cultural şi politic deosebit în lupta pentru eliberarea naţională a  românilor.

Dintre agenturile comunale ale despărţământul VIII Alba Iulia al „Astrei” organizat în 1884 şi reorganizat în anul 1887, au făcut parte şi localităţile Geoagiu de Sus,  Stremţ, Teiuş, ale căror activităţi culturale au fost legate de numele fruntaşilor ei pr. Vasile Bologa, pr. Ioan Neagoe, pr. Vasile Bârluţiu precum şi de numele altor oameni de seamă care au făcut parte din asociaţiune.

Vasile Bologa preot, pedagog şi folclorist s-a născut în 24 decembrie 1859,  după cum declara la Congresul Cultural al Astrei de la Sibiu din 1930, „din o familie de ţărani fruntaşi în Geoagiu de Sus, jud. Alba”, tatăl său fiind primarul satului circa 30 de ani „spre mulţumirea întregului ţinut” .

După  ce a terminat primele clase la Şcoala din Geoagiu de Sus, a urmat gimnaziul la Aiud, apoi la Alba-Iulia.

În 1879, odată cu promovarea examenului de bacalaureat a primit un cadou de la tatălui său care l-a impresionat pentru toată viaţa „fiindcă te-ai purtat bine la examene, îţi dau această sumă de bani să te duci şi tu la  Adunarea Românilor învăţaţi … să iei şi tu parte la sărbătoarea Românilor învăţaţi, care povăţuiesc neamul nostru şi să te deprinzi a fi vrednic între ei”.  >>>>

Cu acest Argument (cuvânt înainte) am început un ciclu de conferinţe la Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti – (Palatul Şuţu, în Centru), cu tema: O nouă introducere în epoca modernă, cu privire specială la istoria naţională. Este o scurtă istorie, regândită, asupra epocii moderne în care încă ne aflăm, cu adevăruri spuse pe numele lor. Conţinutul intzeresează pe toţi cei care vor să ştie în ce lume trăiesc, într-o epocă deturnată de la mersul ei firesc, care este perspectiva şi ce trebuie întreprins pentru revenirea la normal. Conferinţele se ţin, deocamdată, lunar, în prima joi a fiecărei luni, orele 17:00. Prin bunăvoinţa Casei Silvestri, conferinţele se publică şi în revista „Neamul Românesc”.

Conf. univ. dr. G.D.Iscru

Argument

Consacrându-ne studiului istoriei moderne a României (după absolvirea Facultăţii de istorie din Bucureşti, 1963), după susţinerea doctoratului (1972), pe lângă alte studii de profil,  am început lucrul la o carte despre revoluţia română din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, dând mai întâi o schiţă de uz intern (Prelegeri, 1975) iar în 1982 prima ediţie a monografiei. >>>>

Mircea Eliade mentiona: “Ce altceva ar putea fi invazia sufletelor mortilor decat semnul unei suspendari a timpului profan, al realizarii paradoxale a unei coexistente a trecutului si al prezentului?“
In Spania anul trecut au murit 385.954 persoane.Pe 1 noiembrie Spania intreaga aduce un omagiu tuturor persoanelor defuncte.La cimitire de sambata pana miercuri mii de oameni merg cu buchete de flori si sa curate pietrele si crucile funerare
Cimitirul Civil Almudena face parte din asa numita Necropola de Est pe coordonatele geografice 40°25′17″N 3°38′09″O / si 40.421372, -3.635885 Originile cimitirului provin prin decretul regelui dictat in 2 aprilie  1883,
Cimitirul a fost inaugurat prin prima inhumare facuta cu Doña Maravilla Leal González, in  9 de septembrie -1884.

Cimitirul municipal Almudena din Madrid, cel mai mare din Europa şi unul dintre cele mai mari din lume, adăposteşte aproximativ 5 milioane de morminte şi este obiectiv turistic.

Cimitirul se întinde pe 120 de hectare de teren şi se umple peste 1,2 milioane vizitatori mai ales de Ziua Tuturor Sfinţilor . >>>>

• Vineri, 27 noiembrie , ora 17, în Pavilionul central al Târgului de carte GAUDEAMUS,

a avut loc,  conform programului anunţat, lansarea volumelor Apocalypsis cum figuris  şi Perpetuum mobile reeditate de D-na Mariana Brăescu Silvestri într-o prezentare grafică pe măsura conţinutului literar, a volumului documentar  Artur Silvestri  – Fapta culturală (din Colectia Pro memoriam), documentar realizat de sociolog Teodora Mîndru şi prezentarea în cadtrul expoziţional al Târgului a volumului Vocaţia Căii Singuratice, de Cleopatra Lorinţiu.

• Sâmbătă, 28 noiembrie 2008, Artur Gabriel Silvestri a fost comemorat religios, la Mânăstirea Pasărea , unde  se odihneşte pe veci şi la sediul Asociaţiei ARP-Artur  Silvestri  din Bucureşti.

Sâmbătă  dimineaţa,începând  la ora 10,30, a avut loc slujba religioasă de pomenire  a lui Artur Gabriel Silvestri , întâi în biserica mare a mânăstirii (construită de Sf. Calinic) apoi la mormântul lui, acoperit cu flori de cei prezenţi, de dimineaţă.  Preoţii au sfinţit întâi, cu rugăciuni speciale şi stropind cu aghiazmă crucea  din bazalt cu efigia scriitorului în bronz, apoi, împreună cu maicile au făcut   pomenirea rugându-se şi rugându-ne toţi cei prezenţi  pentru odihna veşnică şi fericită a lui Gabriel Artur Silvestri.  Au participat rudele, prieteni,  scriitori, colaboratori veniţi de la Bucureşti cu  soţia, Mariana Brăescu Silvestri, în autocar şi în maşini personale, precum şi tatăl lui împreună cu alte rude şi prieteni de la Drăgăneşti.

• Partea  doua  a comemorării a avut loc la sediul Asociaţiei ARTUR SILVESTRI- ARP , unde ne-am întors majoritatea celor prezenţa la slujba de la Mânăstirea Pasărea.  Cum este frumos şi creştineşte, mai întâi preotul a sfinţit  noul sediu al ARP, care poartă, de acum înainte, pe bună dreptate,  numele fondatorului.



• Pe urmă, s-a făcut din nou pomenirea lui Gabriel Artur Silvestri, am înălţat cu toţii o rugăciune pentru sufletul lui şi, aşa cum se obişnuieşte , a urmat masa de pomenire, servită de această dată sub formă de bufet sudez.
• A urmat apoi un timp, nu pot spune doar un moment, foarte emoţionant: cei prezenţi  au urmărit  filmul ”Remember Artur Silvestri”, realizat de Clepatra  Lorinţiu şi difuzat pe TVR3( FIL M CARE A FOST COMPLETAT ULTERIOR CU PARTEA A II A, ŞI CARE SE VA DIFUZA LUNI, 30 NOIEMBRIE 2009, LA ORA 13, PE CANALUL TV 3). Artur Silvestri a fost astfel, din film, prezent în mijlocul celor care îl iubesc şi acum, îl apreciază şi s-au adunat pentru el şi în numele lui. Cristian Neagu, poet , scriitor, publicist, fost coleg cu Artur Silvestri , a  dat glas într-un  fel emoţiei şi sentimentelor tuturor printr-un poem dedicat lui Artur Silvestri.



• D-na Mariana Brăescu a prezentat cărţile lansate vineri la Târgul de carte şi a oferit tuturor noile apariţii editoriale Artur Silvestri –Apocalypsis cum figuris (ediţia a III a, îngrijită de Mariana Brăescu şi Artur Silvestri-Fapta culturală –documentar), şi, de asemenea,   celelalte cărţi editate în anul 2009 şi  a mulţumit tuturor celor care au participat.

Multe persoane cu care am discutat mi-a spus că au  încă sentimentul  de grup în jurul lui Artur Silvestri, sentimentul că ne cunoaştem  şi  suntem împreună în jurul  lui Artur.

Artur Silvestri, cum spun  foarte mulţi dintre prietenii, colaboratorii, discipolii lui, ne aduna în jurul lui, era centrul , liantul, cel care nu lăsa pe nimeni singur, pe nimeni în afară.

Ne adună şi acum şi ne va mai aduna încă, nu numai în jurul datelor de pomenire religioasă  , ci în jurul cărţilor,  proiectelor, publicaţiilor lui, la care putem contribui, pe care le putem citi aşa cum şi-a dorit, pe care le putem duce mai departe.

Dumnezeu să-i dea lui Artur Silvestri veşnică şi fericită odihnă, iar  celor ce îl  citesc, îl pomenesc,  duc mai departe ideile şi proiectele lui,  să le dea sănătate, putere, gânduri bune.

A consemnat

TEODORA MÎNDRU

De ce credeţi, că  s-a mutat de la noi?

Doar cărţile lui sunt acum la voi!

Nu! N-a plecat de tot. E cu Bădia

Eminescu, spre Gânditorul de la Hamangia

S-a dus doar puţin. Ca să-şi  înmoaie pana

În licori siderale. Şi-a vindecat şi rana

Mâhnirilor ascunse. E veşnic printre noi

Şi Dumnezeul nostru-l trimite înapoi

Prin slovă  împlinită. Prin glas de înălţare

În zi de Sfânt Andrei îl vom simţi mai tare

Vibrând a nemurire. El vine din Astral

Cu sensuri noi. Veghind. Iubirea-i de cristal.

ELISABETA IOSIF

Noiembrie, 2009

La un an de la plecarea lui Artur Silvestri

ARTUR SILVESTRI

Scriitor, istoric al culturii, promotor cultural

(19 martie 1953 – 30 noiembrie 2008)

Luni, 30 noiembrie 2009, se împlineşte  un an de când Artur Silvestri a plecat  pe neaşteptate spre veşnicie, lăsând în urmă  o imensa durere dar şi o mare moştenire culturală: cărţi tipărite sau în manuscrise, asociaţii culturale,edituri, cel mai mare grup de presă culturală on-line, importante programe culturale în derulare.

Cărţile  lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri , Casa memorială Artur Silvestri, Troiţa şi monumentul de la Ceahlău,  ansamblul monumental comemorativ din  Drăgăneşti Vlaşca de care ca sotie, m-am ingrijit, dar şi scrierile , scrisorile,  emisiunile, concertele, etc, toate acţiunile culturale   dedicate  lui Artur Silvestri de către discipoli, admiratori, prieteni, cititori, vorbesc despre valoarea marelui cărturar, despre urma adâncă lăsată de Artur Silvestri în cultura românească şi în sufletele celor care l-au iubit, îl iubesc, îl preţuiesc şi îl vor păstra mereu viu în amintire pe înţeleptul generos care a făcut atât de multe pentru oameni pe care, cel mai adesea, nu i-a văzut niciodată.

Acum, la împlinirea unui an  de când suntem mai singuri fără  Artur Silvestri , să-l pomenim creştineşte, cu o rugăciune şi o lumânare aprinsă şi, dacă este posibil, participând  la SLUJBA RELIGIOASĂ DE POMENIRE , SÂMBĂTĂ, 28 NOIEMBRIE 2009, ORA 9, la MÂNĂSTIREA PASĂREA, locul odihnei sale de veci.

Să-l pomenim pe scriitorul Artur Silvestri aşa cum şi-a dorit, citindu-i cărţile,  ducând mai departe modelul si mesajul sau.

Să ne rugăm lui Dumnezeu dă-l odihnească în pace, în împărăţia Sa!

Cu aceeaşi durere,

Mariana Brăescu Silvestri, soţie si parintii

Eseu dedicat memoriei luminoase a lui Artur Silvestri

La începutul toamnei lui 1989, am avut o primă  ocazie de a merge la rude în  Ţară… Spre deosebire de Stalin, Hruşciov sau Brejnev, care vedeau în orice tangenţă cu străinătatea (poate cu excepţia Bulgariei şi a Mongoliei) – un pericol pentru edificarea comunismului în URSS, Gorbaciov „ne dădea voie” să mergem, cel puţin în ţările din lagărul socialist, într-un stil cu adevărat liberal, cu o reducere substanţială a formalităţilor şi a umilinţelor. Şi ne mai permitea să schimbăm relativ mulţi bani de cheltuială şi să ducem / aducem destul de multe cadouri… Ştiam de oribila penurie din Ţară, doar că nu puteam să duc într-acolo salamuri sau brînzeturi, iar a lua, în calitate de cadou, nişte icre negre sau de Manciuria era prea de tot scump, în plus, zău aşa, îmi părea că aş recurge la un gest sfidător… Copleşit de dulcele gînd la mult aşteptata vizită în Ţară, mi-am dat seamă că iată se apropie vinerea plecării mele şi nu am nici  umbră de mici atenţii pentru rudele şi prietenii de la Bucureşti. O coadă enormă – căci cozi erau şi la noi, chiar dacă era ceva mai multe libertate! – mi-a dat sugestia salvatoare. Joi dimineaţa, la toate chioşcurile din Chişinău, cele mai lungi cozi nu erau la produse alimentare, ci la… un număr nou al săptămînalului „Literatura şi arta”! Am cumpărat un braţ de exemplare ale acestei reviste; mai aveam o rezervă de exemplare, păstrate „pentru istorie”, ale revistei „Glasul”, ce apăruse clandestin, în acel an, la Riga (Letonia), apoi la Vilnius (Lituania), fiind şi subsemnatul implicat, la modul cel mai direct, în tipărirea primei publicaţii cu litere latine în Basarabia sub ocupaţie sovietică, după interzirea alfabetului latin, în 1945… Cu aceste „daruri spirituale” am şi purces la drum. >>>>

În ultima vreme sunt destul de frecvente referirile critice îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Române, în ansamblul ei, sau  doar împotriva unora dintre ierarhii acesteia. Nu lipsesc, în acest sens, fie acuzaţiile de implicare, mult prea vizibilă, în viaţa politică, fie, fapt mult mai grav, cele de corupţie în rândul unor reprezentanţi ai Bisericii, fie ei ierarhi sau clerici de rând..

Am asistat, de curând, la un odios atac, pe un post privat TV, atac proferat de o serie de neoprotestanţi împotriva BOR[1]. Pentru ca mizeria morală a iniţiatorilor acestui atac să fie şi mai categorică, ipochimenii au recurs şi la un joc abject: acela de a contrapune BOR Bisericii Greco-Catolice, cea de-a doua strană a Bisericii noastre naţionale. Este un fapt binecunoscut că realizatorul emisiunii respective este un notoriu neoprotestant şi nu excludem posibilitatea ca acest odios atac să fi fost în interesul neoprotestanţilor în vederea sporirii prozelitismului lor în rândul credincioşilor de alte denominaţiuni.

De foarte mulţi ani, asemenea multor români cărora nu le este indiferent ce se întâmplă în această ţară, am urmărit şi urmăresc cu atenţie, în spirit critic, evoluţia Bisericii în ansamblul ei, după lovitura de stat din decembrie 1989. >>>>

FOAIA-ŢI SCRISĂ  PENTRU MINTE
Inima cu care scriu

Să  o mântui în iubire

Ca al Anei suflet viu

Duh curat de monastire.

De asemenea lucrare

Toţi zidarii să  se mire

Când găsi-vor pietre rare

Din cerceii unei Chire

Chiraline anonime

Ba şi-o salbă să încingă

Aerul din înălţime

Vara când va fi să  ningă.

Să  adorm în dezmierdarea

Mâinilor de meşter faur,

Iar prin vis Precuvântarea

Lui Manole – mâini de aur

S-o ascult şi să mă-mbete

Cum desigur, cu tăria

Din cuvânt – şi tu Poete

Te îmbeţi cerând mistria

Să  durezi locaş de viaţă

Şi iubire LIMBII SFINTE,

Să-ţi vezi pruncii cum învaţă

„Foaia-ţi scrisă pentru minte”… >>>>

La năvălirea barbarilor bolsevici, în Iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut si cum a reusit, numai să scape de furia celor cu care convetuirseram până atunci pasnic. S-au repezit ca niste fiare în special asupra armatei române ce se retragea în debandada. Le aruncau soldatilor în cap cu oale de apa fiartă, sau oale de nopte pline de continut.  Le tăiu epoletii si la unii chiar nasturii de la pantaloni ca să râdă mai copios de ei. Pe ofiteri deobicei îi omorau. Rusii, vreau sa zic ostasii rusi, nu interveneu ci se uitau si râdeau cu poftă. Atacau convoaele de refugiati si le furau tot ce puteau începând cu bijuteriile. Le răsturnau cărutele si-si băteau joc de ei. Acestea erau, ca să nu supăr pe nimeni voi folosi termenul de neromâni/alogeni care sub români o duseseră bine, mâncaseră o pâine bună si nu li se făcuse nici o discriminare, doar din 1921 până în 1940 am trăit în Basarabia si stiu foarte bine cum au dus-o.

Al doilea refugiu a avut loc în 1944 când, iarăsi hoardele sovietice au pus stăpânire pe Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei, care  nu fusese nici odată la rusi. Câteva garnituri pline cu refugiati din Basarabia si Bucovina se aflau în Gara de Nord, mai corect în Triaj, asteptând să fie repartizati undeva unde se va găsi loc si pentru ei. Atunci pe 4 Aprilie 1944, aviatia aliată, adică americană a bombardat sălbatec Bucurestiul si în special Gara de Nord. >>>>

O N E S T I T A T E

(Puterea unei rugăciuni)

Zilele trecute mi-am pierdut portmoneul. Eram în Scarborough. În el aveam toate cardurile şi cam $50, aşa credeam. Portmoneul nu era de regretat. Era cam obosit şi se cerea schimbat, dar încă mă mai atrăgea forma lui. Pentru cei $50 îmi părea rău. Cu inima îndoită, i-am pus la capitolul “pierderi neaşteptate”. Cardurile mă mâhneau mai mult, ştiind cât e de umblat pentru refacerea lor. Dar supărarea cea mai mare îmi venea de la dojana pe care mi-o făceam pentru propria-mi lipsă de atenţie. Mi se furişase gândul : « nu cumva acesta este un clopoţel care anunţa semne evidente ale bătrâneţii? »

Seara mi-am făcut rugăciunea: « Puterea Ta, Doamne, e mare, Te rog, fă să cadă acest portmoneu în mâna unui om cu credinţă şi onestitate şi să mi-l restituie. » Şi în sufletul meu s-a instalat nădejdea. M-am gândit apoi, că, după cum arăta portmoneul, după sumă, după fotografiile şi data naşterii, găsitorul putea uşor să-şi dea seama că banii nu prea mă dădeau afară din casă şi nici elanuri tinereşti nu-mi dădeau târcoale cam demultişor. Şi mai contam pe ceva: ştiam că în Canada oamenii sunt oneşti. În ţara din care am venit, greutăţile materiale şi, mai ales, condiţiile regimului comunist, îmbrânceau necontenit oamenii să prindă fiecare de unde poate. >>>>

Ce e patriotismul? Mai există? Se mai poartă? O fi lacrima de crocodil ce o varsă oamenii politici în campanie electorală când ne cerşesc voturi prefăcându-se că le pasă de ţară, când de fapt lor nu le pasă de nimic?… O fi poza vedetelor de televiziune, ce simt un singur sentiment şi acela paroxistic şi anume narcisismul, care din când în când se fac că le doare de mor sărăcia, mizeria, boala din ţară?…

Sunt scriitoare şi totuşi nu ştiu să spun ce e patriotismul…

Să încep prin a spune ce nu este patriotismul şi poate aşa îmi lămuresc sufletul în legătură cu răspunsul la această întrebare. Patriotismul nu-i ceva ce se plăteşte şi nu e un merit pentru că îl simţi aşa cum cel ce nu îl simte nu trebuie comdamnat. Unul e bogat, celălalt sărac – asta e singura răsplată. Nu se dau premii pentru patriotism şi nu ai sentimentul patriei pentru că fluturi un steag.

Nu înţeleg nimic! vei exclama, dragă române, şi recitind îţi dau dreptate. Am încercat să spun ceva, dar nu am reuşit. Să mai încerc încă o dată.

Patriotismul e fratele dorului. Au crescut împreună într-o casă de la ţară cu draniţă pe acoperiş, cu cerdac şi cu muşcate în ferestre. Au supt împreună la sânul aceleeaşi mame căreia eu îi spun România. Mama i-a legănat şi le-a cântat dulce cântec de leagăn. Tot în braţele ei au ascultat, când dorul era prunc şi patriotismul fratele lui geamăn, pe ciobanul din Mioriţa – ce încă mai trăia – doinind din fluier. >>>>

(La un an de când Artur Silvestri  s-a făcut nevăzut de noi)

În foarte bună măsură fiecare  Neam are  un număr de Sfinţi ai lui. Ştim bine că Sfinţii alcătuiesc o ceată, sunt Neamul” lui Dumnezeu, dar în timpul istoric dintre ei, unii sunt cu mai mare râvnă slăviţi de Neamuri. Şi această râvnă poate că desluşeşte mai bine ca orice firea Neamurilor, a fiecăruia dintre ele.

Sunt Neamuri  ai căror sfinţi sunt războinici, luptători, foste capete încoronate, mari şi vestiţi lucrători de minuni, încă din vremea vieţii lor. Sunt Neamurile care au rost “mare” în timpul istoric; acele neamuri care făuresc ordinea lumii. Dar Neamul Românesc, nu asemenea sfinţi “ai lui” are. Sfinţii Neamului Românesc sunt atâta de sfioşi încât până şi sfinţenia şi-au arătat-o anevoie, codit, parcă ruşinându-se.

Aceşti Sfinţi sunt: Sfânta Cuvioasă Parascheva, – Sfânta Vineri -  şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,”Basarabov”.

Aceşti sfinţi au fost nevoitori în taină şi în ascuns. Nevoinţa lor a fost doar către Dumnezeu, Cel în Treime Mărit, şi slava lor doar lui i s-a arătat în trecerea lor prin lume. >>>>

,,Pentru învăţământ ca sistem, de o însemnătate deosebită este faptul ca, în cadrul acestuia, fiecare în cel mai bun mod posibil să-şi îndeplinească obligaţia sa: statul – să investească tot mai mult în educaţie, Ministerul Învăţământului – să ofere sprijin strategic şi ajutor, Consiliul Naţional pentru Învăţământ – să îmbunătăţească planurile şi programele de învăţământ şi în genere procesul de educaţie, cadrele didactice – să desfăşoare cursurile într-un mod cât mai acceptabil, cu înţelegere deplină pentru necesităţile tinerelor generaţii, părinţii – să-şi educe copii săi cu mare şi atenţie, iar elevii – să se dedice învăţatului”.

Aceasta a declarat dr. Žarko Obradović, ministrul învăţământului Republicii Serbia când a efectuat o vizită de lucru în comuna Petrovac na Mlavi, din Serbia de Răsărit. În comunicatul de presă dat publicităţii de Ministerul Învăţământului la 26 decembrie 2008 se spune că ministrul Obradović a vizitat cu acest prilej Şcoala generală ,,Bata Bulić” din localitatea Petrovăţ de pe râul Mlava şi Şcoala generală ,,Jovan Šerbanović“ din satul Ranovăţ. În urma analizării situaţiei din domeniul învăţământului în comuna Petrovaţ de pe râul Mlava şi a problemelor identificate la nivel local, ministrul Obradović a promis şi un sprijin mai mare al Ministerului. Mai precis, ministrul a spus că, din cauza însemnătăţii speciale pe care o are, sistemul de instruire merită să i se acorde un sprijin strategic al societăţii şi un tratament special al organelor de stat. >>>>

Un răspuns, din perspectivă demografică, la problemele dezbătute de unii aleşi locali din Arcul intracarpatic, la adunările care au avut loc, la Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, în zilele 4 şi 5 septembrie 2009

Poziţia societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, faţă de demersurile întreprinse de formaţiunile politice şi civice maghiare, pentru obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa zisului Ţinut Secuiesc, a fost exprimată public, în ultimii ani, cu claritate şi consecvenţă, şi cu numeroase şi convingătoare argumente istorice, juridice, economice şi demografice. Toate acestea documente au fost editate în Buletinul Ligii Cultural – Creştine „Andrei Şaguna”, volumele I-IV (1992 – 2008), precum şi în lucrările Un fals „referendum” pentru impunerea unei autonomii anacronice deja existente, de Ioan Lăcătuşu şi Ioan Solomon, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2007 (ediţie apărută şi în limba engleză) şi Argumente împotriva autonomiei pe criterii etnice a aşa zisului „Ţinut secuiesc”, de Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2008 – lucrări care, împreună cu alte volume care redau rezultatele unor cercetări interdisciplinare vizând problematica specifică a localităţilor din arcul intracarpatic, pot fi consultate şi pe site-ul Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna: www.forumharghitacovasna.ro. >>>>

NEAM DE ROMÂN

Basarabenii-s luminaţi

Destoinici, preacinstiţi, curaţi,

Deschişi la suflet şi la minte

Şi au o inimă fierbinte.

Ei sunt şi foarte primitori

În ospeţie, deseori,

Nu lasă vreun drumeţ flămând

Nici însetat, cu glasul blând

Îi cheam-ndat’ la masa lor

Şi din grădină în pridvor

Răsună cântecul de dor

De-opresc şi pasărea din zbor.

Nu uită binele făcut

Nici demnitatea ce-au avut

Dar au fost aspru încercaţi

De ţara mamă-ndepărtaţi.

De limba lor au fost lipsiţi

De toţi străinii cotropiţi

Dar nu au încetat să spere

Că vor scăpa de-orice durere.

Şi din poporul oropsit

S-or bucura c-au biruit. >>>>

SUB ŢEVI DE TUNURI

Peste câmpia largă  cade seara…

Stau gurile de tunuri către cer

De parcă binecuvântare cer

În lupta’n care-i prinse ţara.

Apusul e de flori însângerate…

Peste poziţie –  umbrele se întind

Şi’n farmecul lor  umed ne cuprind

Şi corturi şi tranşee…toate, toate.

Un fluier molcomeşte tuturora

Ca în Moldova’n sărbători acasă…

Şi’n seara care’ncet, încet se lasă, >>>>

Un bun amic, îmi dădea de înţeles că în situaţia actuală, postelectorală, se cuvine să adoptăm o indiferenţă necesară  stării noastre de sănătate, ca să reuşim „să ascultăm vorba înţeleaptă a unui bătrân şi să ne pierdem în ochii iubitei”.

Astfel pusă problema, nu pot să nu-i dau dreptate. Dar făcând distincţie între mere şi pere (ambele fructe, totuşi) şi punând pe cântar doar conjuctura politică de dinainte şi de după  alegeri, cred că e o eroare să lăsăm mâinile în jos. Sigur, după senzaţia de uşurare (ai noştri au câştigat!), urmează acea iminentă exasperare (dar ce-am câştigat noi din asta?). Încă un motiv în plus pentru a nu ne considera scutiţi de îndatorirea civică şi de a-i ţine din scurt pe cei cărora le-am acordat votul. Altminteri, e ca şi cum unei domnişoare nu i-ar păsa ce băiat o dezvirginează, de parcă şi-ar fi luat de-o grijă. Comparaţia nu e întâmplătoare, în special pentru cei care au votat pentru prima dată la parlamentare, mai ales că, statistic vorbind, tinerii se dezamăgesc uşor în politicieni.

În mare măsură, suntem îndreptăţiţi să fim dezgustaţi, dar din momentul în care am intrat în horă, am face bine să dansăm. Bineînţeles, nu în regim non-stop, dar măcar – stand-by; nu obsedaţi de acest subiect, dar preocupaţi de el. >>>>

Voi păsări mă-nvăţarăţi să zbor ca voi spre stele

Cînd vă priveam prin lacrimi, prin gratii şi zăbrele

Şi-am înţeles de-atuncea că vouă vă sunt frate…

Şi mamă ne e scumpa, preasfînta Libertate!

============================================

O, dulce Libertate, tu eşti chiar miezul firii

Dar te urăsc tiranii, şi te alungă zbirii

Toţi ce-şi arogă drepturi pe vieţi însîngerate

Şi legi fac pentru alţii, preasfîntă Libertate!

============================================

Familia-celulă în patria-celulă

Şi cîte alte gherle ce spiritul anulă

Din leagăn pînă-n groapă, din trib la suprastate

Mereu pe coama zării, preasfînta Libertate!

============================================

Celor vînduţi de mamă, şi violaţi de tată

Şi zăvorîţi prin beciuri, cu viaţa confiscată

Celor ce îşi reclamă umana demnitate

Lor dă-le, dă-le Doamne preasfînta Libertate! >>>>

Sinaia, 25 Septembrie 2009.

Nu ne cunoaştem Patria îndeajuns,

De unde-ncepe, unde se termină,

Va fi zadarnic orişice recurs

La Judecata ei ce o să vină…

Nu avem timp de ea şi nici răbdare

Cât ne suportă gândul pe pământ,

Deşi purtăm în nume fiecare

Botezul, cel dintâi, întru cuvânt.

Ea, Patria de jos, nu e săracă,

Noi n-o vedem aici de prea aproape,

Spre alte zări privirea noastră pleacă,

Lumina amăgindu-ne sub pleoape…

Ea, Patria de jos, nu e urâtă,

Patria de Sus e prea departe,

Vin îngerii aici de se înfruptă

Din frumuseţea ei fără de moarte…

Iertată-mi fie jertfa din cuvinte

De pe altarul Mănăstirii sfânt,

Voi, fraţii mei de ea, luaţi aminte,

Avem o ROMÂNIE pe pământ! >>>>

Dupa cele zece saptamani petrecute in Romania, ajunsa acasa, nici n-am avut ragazul necesar adaptarii la diferenta celor sapte fuse orare, ca am plecat impreuna cu ai casei, de-a curmezisul Americii, adaugand inca alte trei fuse orare pana la Arizona. Dupa forfota romanilor, ca toti europenii aflati mereu in zorul treburilor, nu de putine ori agitati, gesticuland si vorbind tare, contactul cu calmul oamenilor de pe acest mare continent, mi s-a parut o binefacere.

In timpul calatoriei, printre gene, ma vedeam in cafeneaua/cofetarie clujana “Tineretului” (cred ca era numele oficial) numita de toti de fapt “Arizona”, pe vremea cand era frecventata de literati, studenti si mai toata intelectualitatea orasului. Am pastrat multe amintiri frumoase de acolo, vizitand-o des, fiindca scoala la care profesam, era la doi pasi de aceasta cafenea, aflata in plin centru, langa Libraria Universitatii. In acei ani ai tineretii, in aceasta cafenea, am visat prima data sa vizitez acest stat american. Intre dorinta de a vizita statul Arizona si infaptuirea ei, s-au scurs aproape 40 de ani.

Faima statului Arizona cu capitala la Phoenix, a fost data de Marele Canyon de pe valea raului Colorado, dar si de desertul si muntii sai, precum si de indienii Apache si Navaro, cowboy si populatiile hispanice, locuitorii acestor locuri care au inspirat nenumarati artisti si cineasti.  >>>>

ISTORIA – CĂLĂUZA VIEŢII!                                                              PENTRU O NOUĂ RENAŞTERE NAŢIONALĂ!

CICLU DE CONFERINŢE

TEMA: O INTRODUCERE ÎN ISTORIA MODERNĂ

cu privire specială la istoria României

Locul: Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti

Data şi ora: a doua joi a fiecărei luni, orele 17:00; prima conferinţă: 08.X.2009

Conferenţiar: Conf. univ. dr. G.D. Iscru

TEMATICA:

ARGUMENT – Un cuvânt introductiv.

I. ŞTIINŢA ISTORICĂ ÎN FAŢA EXIGENŢELOR ŞI PROVOCĂRILOR EPOCII MODERNE.

II. EPOCA MODERNĂ – EPOCA SUVERANITĂŢILOR NAŢIONALE, EPOCA POPOARELOR SUVERANE.

1. În căutarea cauzelor răului planetar,

2. Pentru o periodizare ştiinţifică a istoriei şi reintegrarea întrânsa a epocii moderne,

III. CONCEPTE MAJORE CU CARE OPEREAZĂ ŞTIINŢA ISTORICĂ

(cu privire specială la epoca modernă, la istoria României).

1. Conceptul de NAŢIUNE: geneză, definiţie, caracter, drepturi.

-primejdii în evoluţia firească în naţiunilor lumii,

-temerari – în sprijinul naţiunilor lumii,

2. Conceptul de SUVERANITATE în epoca modernă:

-popor suveran dar suveranitate naţională,

3. Conceptul de Stat NAŢIONAL,

4. Conceptul de NAŢIONALISM,

5. ROMÂNISM – ANTIROMÂNISM: două concepte antagonice,

6. Conceptul de CIVILIZAŢIE: CIVILIZAŢIA – atribut exclusiv al naţiunii şi concept ştiinţific,

7. Două concepte îngemănate: PATRIE – PATRIOTISM,

8. „PROBLEMA MINORITĂŢILOR” într-un Stat naţional modern suveran – o „găselniţă” politică şi un front de luptă al neoimperialismului mondial împotriva suveranităţilor naţionale,

9. Conceptul de DEMOCRAŢIE:

-democraţie reală – regim politic superior şi obiectiv politic major al epocii moderne

-„democraţie creştină”  – o manevră anticreştină!?

-„drepturile omului” –  o manevră „civică”!?

10. UMANISMUL – permanenţă istorică şi atribut major al societăţii umane,

11. PROPRIETATEA – permanenţă istorică fundamentală şi concept ştiinţific,

12. Conceptul de clasă POLITICĂ,

13. Conceptul de PARTID POLITIC MODERN.