NEAMUL ROMÂNESC * revistă de opinie, dezbateri şi istorie contemporană

Împrejurările vieţii m-au făcut să-mi duc existenţa în Ardeal mai mulţi ani, aproape toată tinereţea mea. Multe erau diferenţele între Ardeal şi partea de sud a ţării, de unde veneam: portul, graiul, obiceiurie, comportamentul… Obişnuită cu firea zgomotoasă şi adeseori explozivă a bucureştenilor, muntenilor sau a oltenilor, ajunsă în Ardeal, nu conteneam să mă mir de vorba liniştită şi comprtamentul mai supravegheat al locuitorilor de pe aceste meleaguri. Chiar când erau mai expansivi, comportamentul avea frâu bine strunit.

Deşi România are un spaţiu mic faţă de alte ţări,  unitatea în diversitate  îi dă un spor de frumuseţe. Un exemplu semnificativ pentru comportamentul mai temperat al ardelenilor, mi s-a părut că se desprinde semnificativ dintr-o relatare a unui detaliu  din timpul marelui eveniment trăit cu mare intensitate  de oameni la 1 Decembrie 1918.

Unui mai vârstic prieten, oftalmologul Coriolan Bucur,  îi plăcea să-mi povestească despre  impresiile tatălui său, preotul Iuliu Bucur, de la  adunarea din Alba-Iulia, la care a participat cu un entuziasm pe care l-a purtat în suflet pâna la fârşitul vieţii. >>>>

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat

De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat ?!

Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor

Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor ?…

*********

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,

Pân’ şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,

Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi

Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi ?

*********

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,

Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni ?!

Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici

Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici ? >>>>

Comuna Perişani este un teritoriu încărcat de istorie şi una dintre cele mai frumoase localităţi montane ale jud. Vâlcea, care poate oferi cu generozitate, în orice anotimp, iubitorilor de istorie şi de natură din ţară şi din afară, condiţii deosebit de atractive şi primitoare. Descoperirile arheologice susţin existenţa acestei aşezări componente a legendarei ţări a Loviştei înca din cele mai vechi timpuri, ea fiind menţionată pentru prima dată într-un document din colecţia Hurmuzaki datat la 1233. La acel moment Ţara Loviştei o întâlnim cuprinsă în voievodatul lui Seneslau. În anul 1247 „Diploma Cavalerilor Ioaniţi” menţionează statele feudale conduse de Ioan şi Farcaş, din dreapta Oltului – teritoriul jud. Vâlcea şi al fostului jud. Romanaţi – la sud de Vâlcea, şi voievodatul lui Seneslau în stânga Oltului care cuprindea şi ţinutul Loviştei.

Posada Prişanilor este locul unde în urmă cu 679 de ani s-a scris actul de naştere al statului feudal „Ţara Românească”, libertatea credinţei ortodoxe şi momentul de început în organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Chiar dacă unii istorici încearcă să mute locul desfăşurării Bătăliei din 9-12 noiembrie 1330 în alte zone ale ţării (Mehedinţi, Prahova, Argeş), tot mai mulţi specialişti susţin cu argumente clare că spaţiul perişenean este cel în care s-a dat istorica bătălie. >>>>

Mă reîntorc, an după an, acasă

Şi bat la uşa pădurilor de brazi.

Haţegul, ţara pururea mireasă

Istoricului dac, efigia de azi.

**********

Privirea mea pe trepte se-nvecheşte,

Alerg cu timpurile înapoi prin ere,

La Sarmizegetusa vieţuieşte

Un zid de netrecut căzut în stele.

**********

Mai cântă aştri de credinţă-n Densuş

Şi în cetăţile de la Costeşti şi Deva

Tu doar aici în semnul crucii însuşi

Închini mileniilor dace seva. >>>>

(28 nov. 2009, sediul Fundaţiei Artur Silvestri, la comemorarea de an, a distinsului enciclopedist, istoric, şi filozof.)

Motto: „Cărţile se vor citi şi mă vor pomeni şi pe mine şi astfel, nu voi muri de tot.” - Artur Silvestri -

Ridică  Doamne ceţurile Împărăţiei Tale,

Căci lumea aceasta fără de contur

Înregistrează un minus în sumbre catedrale,

Prin nefiinţa confratelui Artur.

Mângâie-i Doamne fruntea cu lacrimile noastre,

Aşează-l între noi ca-n vremurile bune

Şi fă-ne auzit, melodiind contraste

Glasul blând, al omului minune.

Mai dă-ni-l nouă astăzi fiinţă cum îl ştim,

Rupe eternităţii o clipă, nu mai mult,

Căci el ne este sensul pe care mai pornim

Când seceră  sălbatic tăişul de vânt.

Nu ni-l lăsa în tristul anotimp

Printre lumânări aprinse la bezna uitării,

Ci-ncoronează-l Zeu în vastul arhetip

Din crestele de munţi, până-n adâncul mării.

Noapte bună, Artur Gabriel, >>>>

Mihai Eminescu – Iosif Vulcan – Artur Silvestri

(Oameni care au adunat in timp si spatiu valorile umane ale culturii romane!)

*

Eminescu printre ardeleni!

Calator, senin la suflet, pasea vesel peste lunci,

Iar zefirul pe-a lui aripi gramadea miresme dulci,

Tei cu flori deschise-n soare puneau farmec lin vietii,

Sfintind inima aleasa din chiar zorii tineretii!

Iar din cornul cel carpatic rotunjea a lui privire,

De la Nistru pan-la Tisa visa Tara in unire!

In acele vremi de zbucium “Familia” era mare,

Caci la a lui Vulcan opinii n-avea nimeni cutezare!

Muza Crisurilor inca, cu-a ei glasuri semne dete,

Sa observe Cernautii, mandrele-ardelene fete,

Ce s-ar duce de mirese pan-la Siretului maluri,

Pe cand floarea moldovimii spre Ardeal cugeta-n zaruri!

Iar mladita Bucovinei rasarind pe mandrul deal,

Prinse radacini de dragul romanescului Ardeal!

Slavici, cu-a lui siriana limba-l primi ca un frate,

Timisoara si Beiusul, Blajul cel cu scoli inalte! >>>>

Înfiinţată la Sibiu în 6 septembrie 1861, organizaţia culturală a românilor ardeleni „Astra”, a avut un rol cultural şi politic deosebit în lupta pentru eliberarea naţională a  românilor.

Dintre agenturile comunale ale despărţământul VIII Alba Iulia al „Astrei” organizat în 1884 şi reorganizat în anul 1887, au făcut parte şi localităţile Geoagiu de Sus,  Stremţ, Teiuş, ale căror activităţi culturale au fost legate de numele fruntaşilor ei pr. Vasile Bologa, pr. Ioan Neagoe, pr. Vasile Bârluţiu precum şi de numele altor oameni de seamă care au făcut parte din asociaţiune.

Vasile Bologa preot, pedagog şi folclorist s-a născut în 24 decembrie 1859,  după cum declara la Congresul Cultural al Astrei de la Sibiu din 1930, „din o familie de ţărani fruntaşi în Geoagiu de Sus, jud. Alba”, tatăl său fiind primarul satului circa 30 de ani „spre mulţumirea întregului ţinut” .

După  ce a terminat primele clase la Şcoala din Geoagiu de Sus, a urmat gimnaziul la Aiud, apoi la Alba-Iulia.

În 1879, odată cu promovarea examenului de bacalaureat a primit un cadou de la tatălui său care l-a impresionat pentru toată viaţa „fiindcă te-ai purtat bine la examene, îţi dau această sumă de bani să te duci şi tu la  Adunarea Românilor învăţaţi … să iei şi tu parte la sărbătoarea Românilor învăţaţi, care povăţuiesc neamul nostru şi să te deprinzi a fi vrednic între ei”.  >>>>

Cu acest Argument (cuvânt înainte) am început un ciclu de conferinţe la Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti – (Palatul Şuţu, în Centru), cu tema: O nouă introducere în epoca modernă, cu privire specială la istoria naţională. Este o scurtă istorie, regândită, asupra epocii moderne în care încă ne aflăm, cu adevăruri spuse pe numele lor. Conţinutul intzeresează pe toţi cei care vor să ştie în ce lume trăiesc, într-o epocă deturnată de la mersul ei firesc, care este perspectiva şi ce trebuie întreprins pentru revenirea la normal. Conferinţele se ţin, deocamdată, lunar, în prima joi a fiecărei luni, orele 17:00. Prin bunăvoinţa Casei Silvestri, conferinţele se publică şi în revista „Neamul Românesc”.

Conf. univ. dr. G.D.Iscru

Argument

Consacrându-ne studiului istoriei moderne a României (după absolvirea Facultăţii de istorie din Bucureşti, 1963), după susţinerea doctoratului (1972), pe lângă alte studii de profil,  am început lucrul la o carte despre revoluţia română din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, dând mai întâi o schiţă de uz intern (Prelegeri, 1975) iar în 1982 prima ediţie a monografiei. >>>>

Mircea Eliade mentiona: “Ce altceva ar putea fi invazia sufletelor mortilor decat semnul unei suspendari a timpului profan, al realizarii paradoxale a unei coexistente a trecutului si al prezentului?“
In Spania anul trecut au murit 385.954 persoane.Pe 1 noiembrie Spania intreaga aduce un omagiu tuturor persoanelor defuncte.La cimitire de sambata pana miercuri mii de oameni merg cu buchete de flori si sa curate pietrele si crucile funerare
Cimitirul Civil Almudena face parte din asa numita Necropola de Est pe coordonatele geografice 40°25′17″N 3°38′09″O / si 40.421372, -3.635885 Originile cimitirului provin prin decretul regelui dictat in 2 aprilie  1883,
Cimitirul a fost inaugurat prin prima inhumare facuta cu Doña Maravilla Leal González, in  9 de septembrie -1884.

Cimitirul municipal Almudena din Madrid, cel mai mare din Europa şi unul dintre cele mai mari din lume, adăposteşte aproximativ 5 milioane de morminte şi este obiectiv turistic.

Cimitirul se întinde pe 120 de hectare de teren şi se umple peste 1,2 milioane vizitatori mai ales de Ziua Tuturor Sfinţilor . >>>>

• Vineri, 27 noiembrie , ora 17, în Pavilionul central al Târgului de carte GAUDEAMUS,

a avut loc,  conform programului anunţat, lansarea volumelor Apocalypsis cum figuris  şi Perpetuum mobile reeditate de D-na Mariana Brăescu Silvestri într-o prezentare grafică pe măsura conţinutului literar, a volumului documentar  Artur Silvestri  – Fapta culturală (din Colectia Pro memoriam), documentar realizat de sociolog Teodora Mîndru şi prezentarea în cadtrul expoziţional al Târgului a volumului Vocaţia Căii Singuratice, de Cleopatra Lorinţiu.

• Sâmbătă, 28 noiembrie 2008, Artur Gabriel Silvestri a fost comemorat religios, la Mânăstirea Pasărea , unde  se odihneşte pe veci şi la sediul Asociaţiei ARP-Artur  Silvestri  din Bucureşti.

Sâmbătă  dimineaţa,începând  la ora 10,30, a avut loc slujba religioasă de pomenire  a lui Artur Gabriel Silvestri , întâi în biserica mare a mânăstirii (construită de Sf. Calinic) apoi la mormântul lui, acoperit cu flori de cei prezenţi, de dimineaţă.  Preoţii au sfinţit întâi, cu rugăciuni speciale şi stropind cu aghiazmă crucea  din bazalt cu efigia scriitorului în bronz, apoi, împreună cu maicile au făcut   pomenirea rugându-se şi rugându-ne toţi cei prezenţi  pentru odihna veşnică şi fericită a lui Gabriel Artur Silvestri.  Au participat rudele, prieteni,  scriitori, colaboratori veniţi de la Bucureşti cu  soţia, Mariana Brăescu Silvestri, în autocar şi în maşini personale, precum şi tatăl lui împreună cu alte rude şi prieteni de la Drăgăneşti.

• Partea  doua  a comemorării a avut loc la sediul Asociaţiei ARTUR SILVESTRI- ARP , unde ne-am întors majoritatea celor prezenţa la slujba de la Mânăstirea Pasărea.  Cum este frumos şi creştineşte, mai întâi preotul a sfinţit  noul sediu al ARP, care poartă, de acum înainte, pe bună dreptate,  numele fondatorului.



• Pe urmă, s-a făcut din nou pomenirea lui Gabriel Artur Silvestri, am înălţat cu toţii o rugăciune pentru sufletul lui şi, aşa cum se obişnuieşte , a urmat masa de pomenire, servită de această dată sub formă de bufet sudez.
• A urmat apoi un timp, nu pot spune doar un moment, foarte emoţionant: cei prezenţi  au urmărit  filmul ”Remember Artur Silvestri”, realizat de Clepatra  Lorinţiu şi difuzat pe TVR3( FIL M CARE A FOST COMPLETAT ULTERIOR CU PARTEA A II A, ŞI CARE SE VA DIFUZA LUNI, 30 NOIEMBRIE 2009, LA ORA 13, PE CANALUL TV 3). Artur Silvestri a fost astfel, din film, prezent în mijlocul celor care îl iubesc şi acum, îl apreciază şi s-au adunat pentru el şi în numele lui. Cristian Neagu, poet , scriitor, publicist, fost coleg cu Artur Silvestri , a  dat glas într-un  fel emoţiei şi sentimentelor tuturor printr-un poem dedicat lui Artur Silvestri.



• D-na Mariana Brăescu a prezentat cărţile lansate vineri la Târgul de carte şi a oferit tuturor noile apariţii editoriale Artur Silvestri –Apocalypsis cum figuris (ediţia a III a, îngrijită de Mariana Brăescu şi Artur Silvestri-Fapta culturală –documentar), şi, de asemenea,   celelalte cărţi editate în anul 2009 şi  a mulţumit tuturor celor care au participat.

Multe persoane cu care am discutat mi-a spus că au  încă sentimentul  de grup în jurul lui Artur Silvestri, sentimentul că ne cunoaştem  şi  suntem împreună în jurul  lui Artur.

Artur Silvestri, cum spun  foarte mulţi dintre prietenii, colaboratorii, discipolii lui, ne aduna în jurul lui, era centrul , liantul, cel care nu lăsa pe nimeni singur, pe nimeni în afară.

Ne adună şi acum şi ne va mai aduna încă, nu numai în jurul datelor de pomenire religioasă  , ci în jurul cărţilor,  proiectelor, publicaţiilor lui, la care putem contribui, pe care le putem citi aşa cum şi-a dorit, pe care le putem duce mai departe.

Dumnezeu să-i dea lui Artur Silvestri veşnică şi fericită odihnă, iar  celor ce îl  citesc, îl pomenesc,  duc mai departe ideile şi proiectele lui,  să le dea sănătate, putere, gânduri bune.

A consemnat

TEODORA MÎNDRU

(28 nov. 2009, sediul Fundaţiei Artur Silvestri, la comemorarea de an, a distinsului enciclopedist, istoric, şi filozof.)

Motto: „Cărţile se vor citi şi mă vor pomeni şi pe mine şi astfel, nu voi muri de tot.” - Artur Silvestri -

Ridică  Doamne ceţurile Împărăţiei Tale,

Căci lumea aceasta fără de contur

Înregistrează un minus în sumbre catedrale,

Prin nefiinţa confratelui Artur.

Mângâie-i Doamne fruntea cu lacrimile noastre,

Aşează-l între noi ca-n vremurile bune

Şi fă-ne auzit, melodiind contraste

Glasul blând, al omului minune.

Mai dă-ni-l nouă astăzi fiinţă cum îl ştim,

Rupe eternităţii o clipă, nu mai mult,

Căci el ne este sensul pe care mai pornim

Când seceră  sălbatic tăişul de vânt.

Nu ni-l lăsa în tristul anotimp

Printre lumânări aprinse la bezna uitării,

Ci-ncoronează-l Zeu în vastul arhetip

Din crestele de munţi, până-n adâncul mării.

Noapte bună, Artur Gabriel,

Noapte bună, spirit de cărturar,

Îţi vom rămâne jertfă, şi sabie, şi miel,

Cum tu ne vei rămâne Scriptură în Altar.

________________
Un an de la ultima strângere de mână…

Bucureşti, 28 noiembrie 2009. Chiar dacă luna lui brumar se apropia de sfârşit, efectele primăvăratice cu copaci goliţi de frunze, peste tristeţea familiei celui sorocit mult prea devreme eternităţii, şi a grupului de scriitori ce urcau în autocarul cu destinaţia Mânăstirea Pasărea, aveam să resimt constatarea lui Charles Demailly, şi anume: „există o incubaţie a spiritului care nu poate avea loc decât la căldura, în amestec, în contactul cu alte spirite.” A strânge cuvântul în jurul ideii de suferinţă, poate că nu se obţine prea mult în comparaţie cu ceea ce distinsa Mariana Brăescu Silvestri, a resimţit pe parcursul ceremonialului evocator, dar şi la sediul fundaţiei unde amintirile, versurile închinate bunului Artur, s-au transformat în lacrimi, durerea luând chipul şi asemănarea sa.  Sub starea misticului, a superstiţiei folclorice, a credinţei individuale, chiar şi prin influenţa coordonatelor  filozofice, a intropatiei, adunarea cernită, meditând în nostalgia golului cognitiv, reuşea contopirea cu spiritul silvestrian prin vizualizarea bibliotecii, a mesei de lucru, a tablourilor, iar toate acestea, în suprapunerea incantaţiei de „veşnica pomenire”  făcea parcă simţită prezenţa lui Artur Silvestri, asociativ unei plăsmuiri eminamente mitice.

Subsemnatul, de comun acord cu Elisabeta Iosif, preşedinta filialei Bucureşti a Ligii Scriitorilor din România, a emis ideea unei diplome Artur Silvestri (cu efigia acestuia) în semn de omagiu la împlinirea unui an de activitate al Ligii, ce îi va fi acordată post-mortem la o dată ce va fi stabilită ulterior,  Liga fiind ramura sădită de regretatul cărturar în grădina sa academică…

Orizontul moleşit de dogoarea soarelui, fu străbătut de un vânt subţire, menit parcă să zvinte umezeala ochilor celor ce-şi luau rămas bun de la familia Silvestri şi coborau în stradă. Paşi agale, striveau frunzele căzute, şi parcă gemete ale unei despărţiri se loveau de zidurile cenuşii ale caselor vechi, ridicate cândva, parcă într-o altă viaţă… Din ce în ce, tot mai în urmă, rămânea placa de marmură aşezată deasupra intrării fundaţiei, de unde efigia lui Artur privea împietrită risipirea către înaintele vieţii, a celor ce veniseră să-l plângă… Am rămas pironit privind tulburat clădirea mohorâtă a fundaţiei unde, pe la ferestre se mai puteau zări prin lumina zgârcită a becurilor, siluete robotitoare, simţind nevoia de a-mi elibera un gând greu, ce i se adresa lui Artur:

„Soarele asfinţeşte Gabriel. Lucrurile tale pământeşti sunt încă ude de aghiazmă. Ai tăi, osteniţi, devin umbre printre pâlpâirile lumânărilor şi lumina candelei. Sărută-i din priviri, şi întoarce-te acolo unde grijă-ţi va purta Dionisie Areopagitul. Noapte bună. Ah! Vezi că ai o lacrimă în colţul ochiului… Odihneşte-te în pace!”

CRISTIAN NEAGU

De ce credeţi, că  s-a mutat de la noi?

Doar cărţile lui sunt acum la voi!

Nu! N-a plecat de tot. E cu Bădia

Eminescu, spre Gânditorul de la Hamangia

S-a dus doar puţin. Ca să-şi  înmoaie pana

În licori siderale. Şi-a vindecat şi rana

Mâhnirilor ascunse. E veşnic printre noi

Şi Dumnezeul nostru-l trimite înapoi

Prin slovă  împlinită. Prin glas de înălţare

În zi de Sfânt Andrei îl vom simţi mai tare

Vibrând a nemurire. El vine din Astral

Cu sensuri noi. Veghind. Iubirea-i de cristal.

ELISABETA IOSIF

Noiembrie, 2009

La un an de la plecarea lui Artur Silvestri

• Vineri, 27 noiembrie , ora 17, în Pavilionul central al Târgului de carte GAUDEAMUS,

a avut loc,  conform programului anunţat, lansarea volumelor Apocalypsis cum figuris  şi Perpetuum mobile reeditate de D-na Mariana Brăescu Silvestri într-o prezentare grafică pe măsura conţinutului literar, a volumului documentar  Artur Silvestri  – Fapta culturală (din Colectia Pro memoriam), documentar realizat de sociolog Teodora Mîndru şi prezentarea în cadtrul expoziţional al Târgului a volumului Vocaţia Căii Singuratice, de Cleopatra Lorinţiu.

• Sâmbătă, 28 noiembrie 2008, Artur Gabriel Silvestri a fost comemorat religios, la Mânăstirea Pasărea , unde  se odihneşte pe veci şi la sediul Asociaţiei ARP-Artur  Silvestri  din Bucureşti.

Sâmbătă  dimineaţa,începând  la ora 10,30, a avut loc slujba religioasă de pomenire  a lui Artur Gabriel Silvestri , întâi în biserica mare a mânăstirii (construită de Sf. Calinic) apoi la mormântul lui, acoperit cu flori de cei prezenţi, de dimineaţă.  Preoţii au sfinţit întâi, cu rugăciuni speciale şi stropind cu aghiazmă crucea  din bazalt cu efigia scriitorului în bronz, apoi, împreună cu maicile au făcut   pomenirea rugându-se şi rugându-ne toţi cei prezenţi  pentru odihna veşnică şi fericită a lui Gabriel Artur Silvestri.  Au participat rudele, prieteni,  scriitori, colaboratori veniţi de la Bucureşti cu  soţia, Mariana Brăescu Silvestri, în autocar şi în maşini personale, precum şi tatăl lui împreună cu alte rude şi prieteni de la Drăgăneşti.

• Partea  doua  a comemorării a avut loc la sediul Asociaţiei ARTUR SILVESTRI- ARP , unde ne-am întors majoritatea celor prezenţa la slujba de la Mânăstirea Pasărea.  Cum este frumos şi creştineşte, mai întâi preotul a sfinţit  noul sediu al ARP, care poartă, de acum înainte, pe bună dreptate,  numele fondatorului.
• Pe urmă, s-a făcut din nou pomenirea lui Gabriel Artur Silvestri, am înălţat cu toţii o rugăciune pentru sufletul lui şi, aşa cum se obişnuieşte , a urmat masa de pomenire, servită de această dată sub formă de bufet sudez.
• A urmat apoi un timp, nu pot spune doar un moment, foarte emoţionant: cei prezenţi  au urmărit  filmul ”Remember Artur Silvestri”, realizat de Clepatra  Lorinţiu şi difuzat pe TVR3( FIL M CARE A FOST COMPLETAT ULTERIOR CU PARTEA A II A, ŞI CARE SE VA DIFUZA LUNI, 30 NOIEMBRIE 2009, LA ORA 13, PE CANALUL TV 3). Artur Silvestri a fost astfel, din film, prezent în mijlocul celor care îl iubesc şi acum, îl apreciază şi s-au adunat pentru el şi în numele lui. Cristian Neagu, poet , scriitor, publicist, fost coleg cu Artur Silvestri , a  dat glas într-un  fel emoţiei şi sentimentelor tuturor printr-un poem dedicat lui Artur Silvestri.
• D-na Mariana Brăescu a prezentat cărţile lansate vineri la Târgul de carte şi a oferit tuturor noile apariţii editoriale Artur Silvestri –Apocalypsis cum figuris (ediţia a III a, îngrijită de Mariana Brăescu şi Artur Silvestri-Fapta culturală –documentar), şi, de asemenea,   celelalte cărţi editate în anul 2009 şi  a mulţumit tuturor celor care au participat.

Multe persoane cu care am discutat mi-a spus că au  încă sentimentul  de grup în jurul lui Artur Silvestri, sentimentul că ne cunoaştem  şi  suntem împreună în jurul  lui Artur.

Artur Silvestri, cum spun  foarte mulţi dintre prietenii, colaboratorii, discipolii lui, ne aduna în jurul lui, era centrul , liantul, cel care nu lăsa pe nimeni singur, pe nimeni în afară.

Ne adună şi acum şi ne va mai aduna încă, nu numai în jurul datelor de pomenire religioasă  , ci în jurul cărţilor,  proiectelor, publicaţiilor lui, la care putem contribui, pe care le putem citi aşa cum şi-a dorit, pe care le putem duce mai departe.

Dumnezeu să-i dea lui Artur Silvestri veşnică şi fericită odihnă, iar  celor ce îl  citesc, îl pomenesc,  duc mai departe ideile şi proiectele lui,  să le dea sănătate, putere, gânduri bune.

A consemnat

TEODORA MÎNDRU

ARTUR SILVESTRI

Scriitor, istoric al culturii, promotor cultural

(19 martie 1953 – 30 noiembrie 2008)

Luni, 30 noiembrie 2009, se împlineşte  un an de când Artur Silvestri a plecat  pe neaşteptate spre veşnicie, lăsând în urmă  o imensa durere dar şi o mare moştenire culturală: cărţi tipărite sau în manuscrise, asociaţii culturale,edituri, cel mai mare grup de presă culturală on-line, importante programe culturale în derulare.

Cărţile  lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri , Casa memorială Artur Silvestri, Troiţa şi monumentul de la Ceahlău,  ansamblul monumental comemorativ din  Drăgăneşti Vlaşca de care ca sotie, m-am ingrijit, dar şi scrierile , scrisorile,  emisiunile, concertele, etc, toate acţiunile culturale   dedicate  lui Artur Silvestri de către discipoli, admiratori, prieteni, cititori, vorbesc despre valoarea marelui cărturar, despre urma adâncă lăsată de Artur Silvestri în cultura românească şi în sufletele celor care l-au iubit, îl iubesc, îl preţuiesc şi îl vor păstra mereu viu în amintire pe înţeleptul generos care a făcut atât de multe pentru oameni pe care, cel mai adesea, nu i-a văzut niciodată.

Acum, la împlinirea unui an  de când suntem mai singuri fără  Artur Silvestri , să-l pomenim creştineşte, cu o rugăciune şi o lumânare aprinsă şi, dacă este posibil, participând  la SLUJBA RELIGIOASĂ DE POMENIRE , SÂMBĂTĂ, 28 NOIEMBRIE 2009, ORA 9, la MÂNĂSTIREA PASĂREA, locul odihnei sale de veci.

Să-l pomenim pe scriitorul Artur Silvestri aşa cum şi-a dorit, citindu-i cărţile,  ducând mai departe modelul si mesajul sau.

Să ne rugăm lui Dumnezeu dă-l odihnească în pace, în împărăţia Sa!

Cu aceeaşi durere,

Mariana Brăescu Silvestri, soţie si parintii

Eseu dedicat memoriei luminoase a lui Artur Silvestri

La începutul toamnei lui 1989, am avut o primă  ocazie de a merge la rude în  Ţară… Spre deosebire de Stalin, Hruşciov sau Brejnev, care vedeau în orice tangenţă cu străinătatea (poate cu excepţia Bulgariei şi a Mongoliei) – un pericol pentru edificarea comunismului în URSS, Gorbaciov „ne dădea voie” să mergem, cel puţin în ţările din lagărul socialist, într-un stil cu adevărat liberal, cu o reducere substanţială a formalităţilor şi a umilinţelor. Şi ne mai permitea să schimbăm relativ mulţi bani de cheltuială şi să ducem / aducem destul de multe cadouri… Ştiam de oribila penurie din Ţară, doar că nu puteam să duc într-acolo salamuri sau brînzeturi, iar a lua, în calitate de cadou, nişte icre negre sau de Manciuria era prea de tot scump, în plus, zău aşa, îmi părea că aş recurge la un gest sfidător… Copleşit de dulcele gînd la mult aşteptata vizită în Ţară, mi-am dat seamă că iată se apropie vinerea plecării mele şi nu am nici  umbră de mici atenţii pentru rudele şi prietenii de la Bucureşti. O coadă enormă – căci cozi erau şi la noi, chiar dacă era ceva mai multe libertate! – mi-a dat sugestia salvatoare. Joi dimineaţa, la toate chioşcurile din Chişinău, cele mai lungi cozi nu erau la produse alimentare, ci la… un număr nou al săptămînalului „Literatura şi arta”! Am cumpărat un braţ de exemplare ale acestei reviste; mai aveam o rezervă de exemplare, păstrate „pentru istorie”, ale revistei „Glasul”, ce apăruse clandestin, în acel an, la Riga (Letonia), apoi la Vilnius (Lituania), fiind şi subsemnatul implicat, la modul cel mai direct, în tipărirea primei publicaţii cu litere latine în Basarabia sub ocupaţie sovietică, după interzirea alfabetului latin, în 1945… Cu aceste „daruri spirituale” am şi purces la drum. >>>>

În ultima vreme sunt destul de frecvente referirile critice îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Române, în ansamblul ei, sau  doar împotriva unora dintre ierarhii acesteia. Nu lipsesc, în acest sens, fie acuzaţiile de implicare, mult prea vizibilă, în viaţa politică, fie, fapt mult mai grav, cele de corupţie în rândul unor reprezentanţi ai Bisericii, fie ei ierarhi sau clerici de rând..

Am asistat, de curând, la un odios atac, pe un post privat TV, atac proferat de o serie de neoprotestanţi împotriva BOR[1]. Pentru ca mizeria morală a iniţiatorilor acestui atac să fie şi mai categorică, ipochimenii au recurs şi la un joc abject: acela de a contrapune BOR Bisericii Greco-Catolice, cea de-a doua strană a Bisericii noastre naţionale. Este un fapt binecunoscut că realizatorul emisiunii respective este un notoriu neoprotestant şi nu excludem posibilitatea ca acest odios atac să fi fost în interesul neoprotestanţilor în vederea sporirii prozelitismului lor în rândul credincioşilor de alte denominaţiuni.

De foarte mulţi ani, asemenea multor români cărora nu le este indiferent ce se întâmplă în această ţară, am urmărit şi urmăresc cu atenţie, în spirit critic, evoluţia Bisericii în ansamblul ei, după lovitura de stat din decembrie 1989. >>>>

FOAIA-ŢI SCRISĂ  PENTRU MINTE
Inima cu care scriu

Să  o mântui în iubire

Ca al Anei suflet viu

Duh curat de monastire.

De asemenea lucrare

Toţi zidarii să  se mire

Când găsi-vor pietre rare

Din cerceii unei Chire

Chiraline anonime

Ba şi-o salbă să încingă

Aerul din înălţime

Vara când va fi să  ningă.

Să  adorm în dezmierdarea

Mâinilor de meşter faur,

Iar prin vis Precuvântarea

Lui Manole – mâini de aur

S-o ascult şi să mă-mbete

Cum desigur, cu tăria

Din cuvânt – şi tu Poete

Te îmbeţi cerând mistria

Să  durezi locaş de viaţă

Şi iubire LIMBII SFINTE,

Să-ţi vezi pruncii cum învaţă

„Foaia-ţi scrisă pentru minte”… >>>>

La năvălirea barbarilor bolsevici, în Iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut si cum a reusit, numai să scape de furia celor cu care convetuirseram până atunci pasnic. S-au repezit ca niste fiare în special asupra armatei române ce se retragea în debandada. Le aruncau soldatilor în cap cu oale de apa fiartă, sau oale de nopte pline de continut.  Le tăiu epoletii si la unii chiar nasturii de la pantaloni ca să râdă mai copios de ei. Pe ofiteri deobicei îi omorau. Rusii, vreau sa zic ostasii rusi, nu interveneu ci se uitau si râdeau cu poftă. Atacau convoaele de refugiati si le furau tot ce puteau începând cu bijuteriile. Le răsturnau cărutele si-si băteau joc de ei. Acestea erau, ca să nu supăr pe nimeni voi folosi termenul de neromâni/alogeni care sub români o duseseră bine, mâncaseră o pâine bună si nu li se făcuse nici o discriminare, doar din 1921 până în 1940 am trăit în Basarabia si stiu foarte bine cum au dus-o.

Al doilea refugiu a avut loc în 1944 când, iarăsi hoardele sovietice au pus stăpânire pe Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei, care  nu fusese nici odată la rusi. Câteva garnituri pline cu refugiati din Basarabia si Bucovina se aflau în Gara de Nord, mai corect în Triaj, asteptând să fie repartizati undeva unde se va găsi loc si pentru ei. Atunci pe 4 Aprilie 1944, aviatia aliată, adică americană a bombardat sălbatec Bucurestiul si în special Gara de Nord. >>>>

O N E S T I T A T E

(Puterea unei rugăciuni)

Zilele trecute mi-am pierdut portmoneul. Eram în Scarborough. În el aveam toate cardurile şi cam $50, aşa credeam. Portmoneul nu era de regretat. Era cam obosit şi se cerea schimbat, dar încă mă mai atrăgea forma lui. Pentru cei $50 îmi părea rău. Cu inima îndoită, i-am pus la capitolul “pierderi neaşteptate”. Cardurile mă mâhneau mai mult, ştiind cât e de umblat pentru refacerea lor. Dar supărarea cea mai mare îmi venea de la dojana pe care mi-o făceam pentru propria-mi lipsă de atenţie. Mi se furişase gândul : « nu cumva acesta este un clopoţel care anunţa semne evidente ale bătrâneţii? »

Seara mi-am făcut rugăciunea: « Puterea Ta, Doamne, e mare, Te rog, fă să cadă acest portmoneu în mâna unui om cu credinţă şi onestitate şi să mi-l restituie. » Şi în sufletul meu s-a instalat nădejdea. M-am gândit apoi, că, după cum arăta portmoneul, după sumă, după fotografiile şi data naşterii, găsitorul putea uşor să-şi dea seama că banii nu prea mă dădeau afară din casă şi nici elanuri tinereşti nu-mi dădeau târcoale cam demultişor. Şi mai contam pe ceva: ştiam că în Canada oamenii sunt oneşti. În ţara din care am venit, greutăţile materiale şi, mai ales, condiţiile regimului comunist, îmbrânceau necontenit oamenii să prindă fiecare de unde poate. >>>>

Ce e patriotismul? Mai există? Se mai poartă? O fi lacrima de crocodil ce o varsă oamenii politici în campanie electorală când ne cerşesc voturi prefăcându-se că le pasă de ţară, când de fapt lor nu le pasă de nimic?… O fi poza vedetelor de televiziune, ce simt un singur sentiment şi acela paroxistic şi anume narcisismul, care din când în când se fac că le doare de mor sărăcia, mizeria, boala din ţară?…

Sunt scriitoare şi totuşi nu ştiu să spun ce e patriotismul…

Să încep prin a spune ce nu este patriotismul şi poate aşa îmi lămuresc sufletul în legătură cu răspunsul la această întrebare. Patriotismul nu-i ceva ce se plăteşte şi nu e un merit pentru că îl simţi aşa cum cel ce nu îl simte nu trebuie comdamnat. Unul e bogat, celălalt sărac – asta e singura răsplată. Nu se dau premii pentru patriotism şi nu ai sentimentul patriei pentru că fluturi un steag.

Nu înţeleg nimic! vei exclama, dragă române, şi recitind îţi dau dreptate. Am încercat să spun ceva, dar nu am reuşit. Să mai încerc încă o dată.

Patriotismul e fratele dorului. Au crescut împreună într-o casă de la ţară cu draniţă pe acoperiş, cu cerdac şi cu muşcate în ferestre. Au supt împreună la sânul aceleeaşi mame căreia eu îi spun România. Mama i-a legănat şi le-a cântat dulce cântec de leagăn. Tot în braţele ei au ascultat, când dorul era prunc şi patriotismul fratele lui geamăn, pe ciobanul din Mioriţa – ce încă mai trăia – doinind din fluier. >>>>

(La un an de când Artur Silvestri  s-a făcut nevăzut de noi)

În foarte bună măsură fiecare  Neam are  un număr de Sfinţi ai lui. Ştim bine că Sfinţii alcătuiesc o ceată, sunt Neamul” lui Dumnezeu, dar în timpul istoric dintre ei, unii sunt cu mai mare râvnă slăviţi de Neamuri. Şi această râvnă poate că desluşeşte mai bine ca orice firea Neamurilor, a fiecăruia dintre ele.

Sunt Neamuri  ai căror sfinţi sunt războinici, luptători, foste capete încoronate, mari şi vestiţi lucrători de minuni, încă din vremea vieţii lor. Sunt Neamurile care au rost “mare” în timpul istoric; acele neamuri care făuresc ordinea lumii. Dar Neamul Românesc, nu asemenea sfinţi “ai lui” are. Sfinţii Neamului Românesc sunt atâta de sfioşi încât până şi sfinţenia şi-au arătat-o anevoie, codit, parcă ruşinându-se.

Aceşti Sfinţi sunt: Sfânta Cuvioasă Parascheva, – Sfânta Vineri -  şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,”Basarabov”.

Aceşti sfinţi au fost nevoitori în taină şi în ascuns. Nevoinţa lor a fost doar către Dumnezeu, Cel în Treime Mărit, şi slava lor doar lui i s-a arătat în trecerea lor prin lume. >>>>

,,Pentru învăţământ ca sistem, de o însemnătate deosebită este faptul ca, în cadrul acestuia, fiecare în cel mai bun mod posibil să-şi îndeplinească obligaţia sa: statul – să investească tot mai mult în educaţie, Ministerul Învăţământului – să ofere sprijin strategic şi ajutor, Consiliul Naţional pentru Învăţământ – să îmbunătăţească planurile şi programele de învăţământ şi în genere procesul de educaţie, cadrele didactice – să desfăşoare cursurile într-un mod cât mai acceptabil, cu înţelegere deplină pentru necesităţile tinerelor generaţii, părinţii – să-şi educe copii săi cu mare şi atenţie, iar elevii – să se dedice învăţatului”.

Aceasta a declarat dr. Žarko Obradović, ministrul învăţământului Republicii Serbia când a efectuat o vizită de lucru în comuna Petrovac na Mlavi, din Serbia de Răsărit. În comunicatul de presă dat publicităţii de Ministerul Învăţământului la 26 decembrie 2008 se spune că ministrul Obradović a vizitat cu acest prilej Şcoala generală ,,Bata Bulić” din localitatea Petrovăţ de pe râul Mlava şi Şcoala generală ,,Jovan Šerbanović“ din satul Ranovăţ. În urma analizării situaţiei din domeniul învăţământului în comuna Petrovaţ de pe râul Mlava şi a problemelor identificate la nivel local, ministrul Obradović a promis şi un sprijin mai mare al Ministerului. Mai precis, ministrul a spus că, din cauza însemnătăţii speciale pe care o are, sistemul de instruire merită să i se acorde un sprijin strategic al societăţii şi un tratament special al organelor de stat. >>>>

Un răspuns, din perspectivă demografică, la problemele dezbătute de unii aleşi locali din Arcul intracarpatic, la adunările care au avut loc, la Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, în zilele 4 şi 5 septembrie 2009

Poziţia societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, faţă de demersurile întreprinse de formaţiunile politice şi civice maghiare, pentru obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa zisului Ţinut Secuiesc, a fost exprimată public, în ultimii ani, cu claritate şi consecvenţă, şi cu numeroase şi convingătoare argumente istorice, juridice, economice şi demografice. Toate acestea documente au fost editate în Buletinul Ligii Cultural – Creştine „Andrei Şaguna”, volumele I-IV (1992 – 2008), precum şi în lucrările Un fals „referendum” pentru impunerea unei autonomii anacronice deja existente, de Ioan Lăcătuşu şi Ioan Solomon, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2007 (ediţie apărută şi în limba engleză) şi Argumente împotriva autonomiei pe criterii etnice a aşa zisului „Ţinut secuiesc”, de Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2008 – lucrări care, împreună cu alte volume care redau rezultatele unor cercetări interdisciplinare vizând problematica specifică a localităţilor din arcul intracarpatic, pot fi consultate şi pe site-ul Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna: www.forumharghitacovasna.ro. >>>>

NEAM DE ROMÂN

Basarabenii-s luminaţi

Destoinici, preacinstiţi, curaţi,

Deschişi la suflet şi la minte

Şi au o inimă fierbinte.

Ei sunt şi foarte primitori

În ospeţie, deseori,

Nu lasă vreun drumeţ flămând

Nici însetat, cu glasul blând

Îi cheam-ndat’ la masa lor

Şi din grădină în pridvor

Răsună cântecul de dor

De-opresc şi pasărea din zbor.

Nu uită binele făcut

Nici demnitatea ce-au avut

Dar au fost aspru încercaţi

De ţara mamă-ndepărtaţi.

De limba lor au fost lipsiţi

De toţi străinii cotropiţi

Dar nu au încetat să spere

Că vor scăpa de-orice durere.

Şi din poporul oropsit

S-or bucura c-au biruit. >>>>

SUB ŢEVI DE TUNURI

Peste câmpia largă  cade seara…

Stau gurile de tunuri către cer

De parcă binecuvântare cer

În lupta’n care-i prinse ţara.

Apusul e de flori însângerate…

Peste poziţie –  umbrele se întind

Şi’n farmecul lor  umed ne cuprind

Şi corturi şi tranşee…toate, toate.

Un fluier molcomeşte tuturora

Ca în Moldova’n sărbători acasă…

Şi’n seara care’ncet, încet se lasă, >>>>

Un bun amic, îmi dădea de înţeles că în situaţia actuală, postelectorală, se cuvine să adoptăm o indiferenţă necesară  stării noastre de sănătate, ca să reuşim „să ascultăm vorba înţeleaptă a unui bătrân şi să ne pierdem în ochii iubitei”.

Astfel pusă problema, nu pot să nu-i dau dreptate. Dar făcând distincţie între mere şi pere (ambele fructe, totuşi) şi punând pe cântar doar conjuctura politică de dinainte şi de după  alegeri, cred că e o eroare să lăsăm mâinile în jos. Sigur, după senzaţia de uşurare (ai noştri au câştigat!), urmează acea iminentă exasperare (dar ce-am câştigat noi din asta?). Încă un motiv în plus pentru a nu ne considera scutiţi de îndatorirea civică şi de a-i ţine din scurt pe cei cărora le-am acordat votul. Altminteri, e ca şi cum unei domnişoare nu i-ar păsa ce băiat o dezvirginează, de parcă şi-ar fi luat de-o grijă. Comparaţia nu e întâmplătoare, în special pentru cei care au votat pentru prima dată la parlamentare, mai ales că, statistic vorbind, tinerii se dezamăgesc uşor în politicieni.

În mare măsură, suntem îndreptăţiţi să fim dezgustaţi, dar din momentul în care am intrat în horă, am face bine să dansăm. Bineînţeles, nu în regim non-stop, dar măcar – stand-by; nu obsedaţi de acest subiect, dar preocupaţi de el. >>>>

Voi păsări mă-nvăţarăţi să zbor ca voi spre stele

Cînd vă priveam prin lacrimi, prin gratii şi zăbrele

Şi-am înţeles de-atuncea că vouă vă sunt frate…

Şi mamă ne e scumpa, preasfînta Libertate!

============================================

O, dulce Libertate, tu eşti chiar miezul firii

Dar te urăsc tiranii, şi te alungă zbirii

Toţi ce-şi arogă drepturi pe vieţi însîngerate

Şi legi fac pentru alţii, preasfîntă Libertate!

============================================

Familia-celulă în patria-celulă

Şi cîte alte gherle ce spiritul anulă

Din leagăn pînă-n groapă, din trib la suprastate

Mereu pe coama zării, preasfînta Libertate!

============================================

Celor vînduţi de mamă, şi violaţi de tată

Şi zăvorîţi prin beciuri, cu viaţa confiscată

Celor ce îşi reclamă umana demnitate

Lor dă-le, dă-le Doamne preasfînta Libertate! >>>>

Sinaia, 25 Septembrie 2009.

Nu ne cunoaştem Patria îndeajuns,

De unde-ncepe, unde se termină,

Va fi zadarnic orişice recurs

La Judecata ei ce o să vină…

Nu avem timp de ea şi nici răbdare

Cât ne suportă gândul pe pământ,

Deşi purtăm în nume fiecare

Botezul, cel dintâi, întru cuvânt.

Ea, Patria de jos, nu e săracă,

Noi n-o vedem aici de prea aproape,

Spre alte zări privirea noastră pleacă,

Lumina amăgindu-ne sub pleoape…

Ea, Patria de jos, nu e urâtă,

Patria de Sus e prea departe,

Vin îngerii aici de se înfruptă

Din frumuseţea ei fără de moarte…

Iertată-mi fie jertfa din cuvinte

De pe altarul Mănăstirii sfânt,

Voi, fraţii mei de ea, luaţi aminte,

Avem o ROMÂNIE pe pământ! >>>>

Dupa cele zece saptamani petrecute in Romania, ajunsa acasa, nici n-am avut ragazul necesar adaptarii la diferenta celor sapte fuse orare, ca am plecat impreuna cu ai casei, de-a curmezisul Americii, adaugand inca alte trei fuse orare pana la Arizona. Dupa forfota romanilor, ca toti europenii aflati mereu in zorul treburilor, nu de putine ori agitati, gesticuland si vorbind tare, contactul cu calmul oamenilor de pe acest mare continent, mi s-a parut o binefacere.

In timpul calatoriei, printre gene, ma vedeam in cafeneaua/cofetarie clujana “Tineretului” (cred ca era numele oficial) numita de toti de fapt “Arizona”, pe vremea cand era frecventata de literati, studenti si mai toata intelectualitatea orasului. Am pastrat multe amintiri frumoase de acolo, vizitand-o des, fiindca scoala la care profesam, era la doi pasi de aceasta cafenea, aflata in plin centru, langa Libraria Universitatii. In acei ani ai tineretii, in aceasta cafenea, am visat prima data sa vizitez acest stat american. Intre dorinta de a vizita statul Arizona si infaptuirea ei, s-au scurs aproape 40 de ani.

Faima statului Arizona cu capitala la Phoenix, a fost data de Marele Canyon de pe valea raului Colorado, dar si de desertul si muntii sai, precum si de indienii Apache si Navaro, cowboy si populatiile hispanice, locuitorii acestor locuri care au inspirat nenumarati artisti si cineasti.  >>>>

ISTORIA – CĂLĂUZA VIEŢII!                                                              PENTRU O NOUĂ RENAŞTERE NAŢIONALĂ!

CICLU DE CONFERINŢE

TEMA: O INTRODUCERE ÎN ISTORIA MODERNĂ

cu privire specială la istoria României

Locul: Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti

Data şi ora: a doua joi a fiecărei luni, orele 17:00; prima conferinţă: 08.X.2009

Conferenţiar: Conf. univ. dr. G.D. Iscru

TEMATICA:

ARGUMENT – Un cuvânt introductiv.

I. ŞTIINŢA ISTORICĂ ÎN FAŢA EXIGENŢELOR ŞI PROVOCĂRILOR EPOCII MODERNE.

II. EPOCA MODERNĂ – EPOCA SUVERANITĂŢILOR NAŢIONALE, EPOCA POPOARELOR SUVERANE.

1. În căutarea cauzelor răului planetar,

2. Pentru o periodizare ştiinţifică a istoriei şi reintegrarea întrânsa a epocii moderne,

III. CONCEPTE MAJORE CU CARE OPEREAZĂ ŞTIINŢA ISTORICĂ

(cu privire specială la epoca modernă, la istoria României).

1. Conceptul de NAŢIUNE: geneză, definiţie, caracter, drepturi.

-primejdii în evoluţia firească în naţiunilor lumii,

-temerari – în sprijinul naţiunilor lumii,

2. Conceptul de SUVERANITATE în epoca modernă:

-popor suveran dar suveranitate naţională,

3. Conceptul de Stat NAŢIONAL,

4. Conceptul de NAŢIONALISM,

5. ROMÂNISM – ANTIROMÂNISM: două concepte antagonice,

6. Conceptul de CIVILIZAŢIE: CIVILIZAŢIA – atribut exclusiv al naţiunii şi concept ştiinţific,

7. Două concepte îngemănate: PATRIE – PATRIOTISM,

8. „PROBLEMA MINORITĂŢILOR” într-un Stat naţional modern suveran – o „găselniţă” politică şi un front de luptă al neoimperialismului mondial împotriva suveranităţilor naţionale,

9. Conceptul de DEMOCRAŢIE:

-democraţie reală – regim politic superior şi obiectiv politic major al epocii moderne

-„democraţie creştină”  – o manevră anticreştină!?

-„drepturile omului” –  o manevră „civică”!?

10. UMANISMUL – permanenţă istorică şi atribut major al societăţii umane,

11. PROPRIETATEA – permanenţă istorică fundamentală şi concept ştiinţific,

12. Conceptul de clasă POLITICĂ,

13. Conceptul de PARTID POLITIC MODERN.

În piaţa centrală a Chişinăului se adunau sute de mii de oameni pentru a-şi hotărî principiile democratice.  Însă, doar o mână de intelectuali basarabeni a pledat şi a obţinut victoriile din 1989, victorii concretizate în: limba română, limbă de stat, grafia latină, istoria românilor, însemnele naţionale.

Este o datorie a noastră, sau mai bine zis, o obligaţie a tuturor românilor, existenţi de o parte şi de alta a Prutului, împreună cu cei din toată lumea, şi în primul rând a tinerilor basarabeni – care sunt mai optimişti, ca îmreună cu politicienii democraţi de azi, să ducem mai departe flacăra aprinsă a revoluţionarilor din 1989 şi să urmăm calea înaintaşilor de la 1918, care au înfăptuit Marea Unire a Basarabiei, a Bucovinei şi Ardealului cu Patria – mamă.

La 31 august 1989, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău s-au adunat aproape un milion de persoane, care au decretat Legea Limbii Române. >>>>

Se cunoaşte faptul că esenţa istoriei,spunea Gertrude Himmelfarb,constă  în consemnarea marilor evenimente ale vieţii publice şi a influenţei lor asupra oamenilor de rând,dar şi,adaug eu,eroul din tabăra adversă este perceput criminal pentru cealaltă parte.Tot în acest context mai există o zicală românească care spune că nimeni nu este profet în satul lui.Toate aceste idei converg spre ceea ce spunea Ducele de Conde,contemporan al Regelui Louis XIV că :Nici un om nu este un erou în ochii valetului său,fapt ce l-a făcut pe Hegel să-i amplifice sensul :Nici un om nu este un erou în ochii valetului său,nu deoarece primul nu este un erou,ci deoarece celălalt este valet.

Hegel în Fenomenologia minţii subliniază faptul că eroii sunt indivizii universal-istorici,considerându-i ca fiind instrumente decisive ale evoluţiei istorice.Din păcate,trebuie să aduc o mică rectificare le ce scria Hegel,eroii sunt instrumente decisive în evoluţia părţii din care fac parte şi sunt percepuţi de adversari ca instrumente involutive .Decebal,eroul nostru legendar,a fost pentru romani  un duşman care,printre altele,a fost o frână în civilizarea barbarilor din Dacia. >>>>

În luna iulie 2009, s-au împlinit 90 de ani de la strălucitele victorii ale armatei române împotriva agresiunii bolşevismului unguresc asupra României- din anul 1919. Încă o dată românii se văd nevoiţi a-şi lua destinul în propriile mâini pentru a impune în faţa lumii, dar mai ales a Ungariei, voinţa de unire liber exprimată în Marile Adunări de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba –Iulia. Ignorarea hotărârii naţiunii române de a-şi vedea împlinit visul de veacuri- România Mare – lovea în demnitatea naţională a poporului român, în credibilitatea pe plan internaţional a acţiunilor sale. Ei trebuiau să apere ideea de naţiune, care acum era strâns legată de cea de democraţie, bazate pe noţiunile de libertate şi proprietate- ce reies din documentele Marii Adunări de la Alba Iulia. Pentru aceasta se impunea o aprigă luptă diplomatică, dar şi o riguroasă intervenţie militară.

Marile puteri au oferit Ungariei, în plan diplomatic, prin semnarea convenţiei de la Belgrad, la 13 noiembrie 1918, fără participarea românilor, posibilitatea de a se opune voinţei lor de eliberare a Transilvaniei cât şi a Banatului. >>>>

« Valoarea unei vieti nu este data de numarul de diplome de facultate sau de conturi din banca, ci de modul cum intelegi lumea si cum te aliniezi la marele flux al trairii »

Intr-o vreme cand valorile sunt inversate si cele autentice is ingropate in puterea vulgului  ca intr-un grajd al lui Augias, unde superlativul murdariei umane si al neoranduielii e la ea acasa. Democratia cu hiba ei, conducerea vulgului, ca si cealalta extrema, dictatura, sunt sortite falimentului iremediabil si asta pentru ca, niciodata vulgul nu a stiut, nu are in menire, nu poate sa conduca(cantitatea in detrimentul calitatii), iar dictatura nici ea nu i mai breaza, datorita unei singure vointe bolnave si mandre, ahtiate dupa putere. Deci care este modelul ? Conducerea dupa modelul Arhetipurilor divine, aici pe pamant: conducerea in sobor a elitelor, acele valori crescute in generatii si generatii. Daca vreti modelul monarhic e mai aproape de adevar, desi si el are pacatele sale si a subcombat lamentabil in istorie.  Vorba lui Tutea,  care desi suferise pentru idelaurile nationaliste in inchisorile de temut ale comunistilor, dupa 1991, la alegerea lui Ilescu ca presedinte, spunea : « sa faci 13 ani puscarie pentru un popor de idioti ! », socanta afirmatie din partea « romanului absolut ». totusi cei care-l cunosc stiu ca aceasta afirmatie trebuie coroborata cu alta : >>>>

Date istorice generale

Muntenia reprezintă teritoriul din sudul României, situat între râul Olt şi Milcov, care alături de teritoriul de dincolo de Olt până  în vecinătatea Banatului – numit Oltenia în evul mediu constituiau Ţara Românească. Ea este străbătută de mai multe ape curgătoare, de-a lungul cărora ştim că din cele mai vechi timpuri, din perioada primitivă au fost descoperite aşezări omeneşti, apa fiind condiţia esenţială a vieţii, oferind totodată peşte pentru hrană. In acest sens există numeroase dovezi arheologice în tot sudul şi vestul  Munteniei, unde se găsesc numeroase urme de locuiri geto-dace databile în sec. II-I î.Hr.

Primele urme materiale lasate de oamenii care au locuit aici, au fost gasite în aluviunile râului Vedea. Neoliticul este reprezentat prin asezarile de la Dulceanca si Blejesti (Cultura Gumelnita). Descoperirile de la Peretu – localitate aflată în apropierea oraşului Roşiorii de Vede – au scos la iveala un important tezaur traco-getic (sec.V-III î.Hr.), iar cele de la Zimnicea au evidenţiat o aşezare geto-dacă (sec. IV î. Hr.). >>>>

Vineri, 4 septembrie 2009, se împlinesc două decenii de când a plecat printre cei drepţi profesorul universitar Dr. Radu Flora care, împreună cu renumitul lingvist academician Emil Petrovici, originar din Torac, se numeră printre cei mai cunoscuţi savanţi români de pe meleagurile noastre. Născut la 5 septembrie 1922, la Satu nou, renumitul lingvist, dialectolog, cercetător ştiinţific, lexicograf şi lexicolog, scriitor şi critic literar, eseist şi folclorist, a plecat în eternitate la 4 septembrie 1989, la Rovini, în Croaţia, o zi înainte de a împlinii vârsta de 67 de ani.

Datorită  muncii depuse fără abnegaţie, cu multă dăruire de sine, cu devotament şi sacrificiu personal, renumitul cărturar, cadru didactic şi om de cultură aleasă, a devenit un renumit cercetător şi om de ştiinţă care cercetând limba şi în special dialectul românilor, a alcătuit şi două opere capitale ,,Atlasul Lingvistic al Graiurilor Românilor din Banatul Iugoslav – ALBI” şi ,,Micul atlas lingvistic al Istro-Românilor – MALGI”, tipărit în anul 2003 de Institutul de Lingvistică ,,Iorgu Iordan-Al. Rosseti” al Academiei Române. >>>>

Tot mai Septembrie se face

Prin fluierul durut sub humă,

Ce cântec iarăşi nu-i dă  pace?

Pe dealuri mirosind a brumă

Se odihnesc trudiţi cosaşii,

Temuţii, bravii tăi feciori,

Înspre Zărand te mână paşii,

Acolo iar ai vrea să mori?

La Baia cea de Criş, eternă,

Pe prispa unui Dor bolând,

Iancule bun, în loc de pernă,

Îţi pun Poemul meu flămând…

Văz-duhul tău să îşi aline

Ultimul Dor întru cuvânt

Din dorul sfânt ce-l port cu mine, >>>>

Mi-am tot propus sa scriu despre acest izvor de sub “dealul viilor” precum si a tristei stari ajuns in zilele de azi! Dar, tot timpul luat de alte  lucruri si scrieri am tot amanat aceasta idee. Zilele astea rasfoind prin niste caiete ajunse si ele ferfelite dand inspre ingalbenire deja, am regasit acest titlu chiar cu unele notatii gata facute.

Cu siguranta, batranii satului Gepiu, cati mai sunt in viata, isi amintesc de acest “deal al viilor” ce margineste  malul vaii Orascu ce vine dinspre Pausa, si trece prin “vulpiste”. Vulpistea era un fel te teren erodat, o mancatura in teren de cativa kilometri dar ascunsa intr-un hatis de maracini, unde salasluiau vulpile ca intr-un paradis, scheunand si latrand in noptile cu luna. Acestui loc i se zicea pe vremuri “vulpiste”.” Dealul viilor”, isi are de asemenea istoria lui, fiindca pe vremuri cu sute de ani in urma  era acest deal acoperit de vii. Era o binecuvantare imi povestea un unchiu de al meu, al carui oase odihnesc acum intr-un cimitir din statul Ilinois al Americii. Au fost  viile astea plantate pe acest deal fara tagada de locuitorii romani ai satului .>>>>

Crucea (pe care s-a jertfit Iisus Hristos) este simbolul mântuirii creştinilor.

Această convingere a avut-o şi Regina Maria (29.X.1875 – 17.VII.1938) care a influenţat destinul poporului nostru pe plan material şi spiritual, mult mai mult decât se admite în mod curent, căci cerul ei de naştere consona cu cel al României.

Nepoată a reginei Victoria a Angliei, fiica ducelui Alfred de Edinburgh (însurat cu Maria Alexandrovna Romanova de Rusia) putea să devină regină a Marii Britanii dacă se căsătorea cu viitorul rege George de care era amorezată.

În Planul Divin Maria era însă destinată pentru ţara şi poporul nostru. Aşa se face că, măritându-se cu Ferdinand la 10.I.1893 în Castelul Sigmaringen a ajuns Regina României.

Sensibilitatea trăirilor ei îi oferea percepţii extrasenzoriale din care una şi cea mai importantă, avută în vis, a fost ideea de a ridica o cruce semnificativă pentru poporul pe care-l conducea. >>>>

Misiunea ţi-o faci, întâi, faţă de familia, de Neamul tău – şi abia după ce ţi-ai cunoscut/recunoscut Neamul tău – trebuie să-ţi vezi şi chipul din Omenire. Poporul este supra-faţa istorică, deci schimbător-şovăitoare, a Supra-Fiinţei tale (dar, vrea ori ba, poporul trebuie să fie şi vehiculul tău, spre Neamul Metafizic…)  – dar NEAMUL METAFIZIC (dintru MOCŞA-Patria Sfântă!) este ŢINTA FINALĂ A SUPRA-FIINŢEI TALE IDEALE!!! – obrazul/faţa ta ideal/ă, împlinit/ă întru Sinea Luminat-Dumnezeiască. Umanitatea METAFIZICĂ nu este decât numele şi mijlocul de a ajunge la re-transcenderea deplină a Neamurilor/Supra-Feţe Dumnezeieşti, înapoi întru Adam Protogonos-Unicul (re-sfinţit, re-întors la Creatorul său, cu smerenia cuvenită, după trădarea dintâi…).

Misiunea, deci, ţi-o faci, deplin, doar cu INIMA şi cu TRUPUL  proptite de Duhul şi Trupul PATRIEI tale Unice.  Nu dezerta de la NEAMUL METAFIZIC, căci pe tine te pierzi în Neant… – căci nici nu ai unde merge/dezerta, decât în Sumbrul, Fără-de-Chipul PUSTIU AL SATANEI… >>>>

Nicolae C. Paulescu (30 octombrie 1869–17 iulie 1931), descoperitorul incontestabil al insulinei şi recunoscut ca atare de comunitatea ştiinţifică internaţională, continuă să rămână cvasi-necunoscut în ţara sa, exceptând mediile strict medicale.

Câţi dintre oamenii de rând, beneficiind de tratamentul cu insulina sau dintre cei, mult mai numeroşi, care fac gestul banal de a înghiţi o aspirină, ştiu ce-i datorează doctorului Paulescu? Câţi dintre cei care suportă o operaţie a hipofizei ştiu că procedeul întrebuinţat se numeşte, din 1906 încoace, “Procedeul Paulescu”? (Expus într-o carte celebră în Iumea medicală, apărută la Paris în 1906, intitulată “Ipofiza creirului” Câţi dintre cei care beneficiază de tratamentul anevrismelor, al glandei tiroide, al glandelor limfatice, ficatului şi splinei, de substanţe medicamentoase anestezice ori de somnifere, de cele destinate eliminărilor renale – ca să cităm doar câteva dintre direcţiile în care activitatea sa a revoluţionat de-a dreptul ştiinţa medicală – câţi dintre toţi aceştia, aşadar, ştiu ce-i datorează savantului Paulescu?

„Cauzele acestei situaţii sunt de căutat în politica naţională  falimentară pe care o practică mai-marii zilei, dar şi în felul în care mijloacele de informare în masă înţeleg să slujească valorile naţionale.”( Dora Mezdrea) >>>>

Motto: ”Spre deosebire de majoritatea oamenilor politici, eu nu m-am folosit de demnitatea ce mi-aţi încredinţat pentru a jefui economia naţională, pentru a vă face viaţa şi mai grea şi amară sau spre a mă îmbogăţi”. (Dan Brudaşcu către alegătorii din Cluj, 2008).

Omul – instituţie -  traducător, referent de specialitate, muzeograf, lucrător politic , realizator radio & Tv, ziarist, director – fondator de studio TV CBN, ARDAF privat, director de editură, şef compartimente mass media, relaţii internaţionale, cultură, culte, sport, turism în Primăria municipiului Cluj – Napoca (1991 – 1998), deputat (legislatura 2000 – 2004), colaborator extern al catedrei de limbă engleză (nefilologi) a Facultăţii de Litere Cluj – Napoca (1991 – 1998), cadru universitar (2000 – prezent), director al Casei de cultură a municipiului Cluj – Napoca (începând din 1 octombrie 2008); cel care a publicat peste 2700 de articole, eseuri, recenzii, reportaje, note de lectură, traduceri etc. în publicaţii din ţară, S.U.A., Marea Britanie,, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Croaţia, Israel, Iugoslavia, Moldova s.a.; autorul a 86 de volume (traduceri, eseuri, istorie, cursuri universitare, dicţionare, antologii, ediţii îngrijite) este Dan Brudaşcu, cel care ar fi putut să fie omul model în Parlamentul European, dacă Legea electorală ar fi asigurat condiţii optime şi pentru candidaţii independenţi. >>>>

“Florile-s ganduri, iar gandurile devin flori pe campia literara” (Ioan Miclau-2009)

“…Desigur, cine va incerca a privi  ceva mai adanc acest subtitlu “Florile-s ganduri iar gandurile devin flori pe campia literara”, va sesiza izvorul inspirator folosit , deoarece, in  literatura romana doar B.P.Hasdeu vorbea despre acea campie literara in care scriitorii si poetii erau  scototiti asemenea florilor din campie, fiecare  avand frumusetea  culorii si a  parfumului  ei, iar in final, peisajul unei arte adevarate.

Greu a inteles asta pana si Titu Maiorescu  ministrul Culturii acelei vremi,  cum in acest peisaj coloristic  artele primesc stralucire si armonie, robustete si o perenitate mereu imbogatita. Pe cand,  acea ierarhizare de valori aducea o stare de  dispute intre valorile noastre autentice precum Mihai Eminescu si Vasile Alecsandri, dispute incorporate ulterior sistemului de critica literara pe intinsul mai multor decenii!

Revenind la scriitoarea si poeta zilelor noastre Cezarina Adamescu, vreau sa se observe, desigur cu deplina satisfactie, aparitia unui fenomen literar si de creatie care din nou va da criticii literare romanesti ocazia a defini o autentica valoare, care  azi lumineaza ca o lumina stelara  arealul culturii noastre romanesti. >>>>

A trecut mai mult de un deceniu de la un deceniu de când Marele Părinte, Arhimandritul Ilie Cleopa  ne-a părăsit, trecând în lumea veşniciei. Dacă botoşenenii din comuna Suliţa nu au un monument comemorativ al Preacucernicului, pot fi siguri că în scriptele bisericeşti şi în literatura religioasă, va fi rânduit de toţi cei ce i-au citit pildele, cu mult mai mult decât  importanţa unei  siluete statuare. Personal, mai am  încă imaginea straiului cernit, cartea şi toiagul, blândeţea şi înţelepciunea graiului a celui care a fost Constantin Ilie, tăinuit rugăciunilor profunde în spaţiul chiliei de la Schitul Sihăstria unde, adesea putea fi văzut în  strădania de a împărtăşi din învăţăturile sale filocalice şi aghiografice, tuturor celor întru chemare către cuvântul Domnului Dumnezeul Nostru.

S-a născut la 10 aprilie 1912, împărţindu-şi  copilăria între  şcoală, păscutul oilor, şi învăţatul Acatistului Maicii Domnului pe de rost. Rămas de multe ori la stână, purtându-şi mioarele pe dealurile şi poienile din preajma Schitului Cozancea, şi tot poposind la chilia pustnicului Paisie Olaru, a simţit chemarea către Cele Sfinte, dăruindu-se pentru  marea  nevoinţă călugărească. Călugărul Nil de la Mânăstirea Secu, >>>>

Am văzut de mai multe ori filmul domnului Ion Măldărescu intitulat „RÂMNICUL ÎN IMAGINI” şi, de fiecare dată voiam să îl revăd. Semnificaţia profundă şi miezul său metaforic încântă, emite un mesaj profund, greu de  explicat în cuvinte.  Un proverb grecesc spune că „atunci când pui suflet într-o piatră, aceasta începe să cânte”. Pe parcursul a mai mult de şaizeci de minute, Ion Măldărescu construieşte  ceea ce se cheamă un  documentar – istoric, înţelept şi excelent realizat, păşind pe aceleaşi cărări cu regretatul Corneliu Tamaş, în cazul de faţă, prin alăturarea imaginii, cuvântului. Plecând de la  o mai puţin cunoscută imagine panoramică a oraşului, autorul, Ion Măldărescu, scenarist şi regizor al acestui film, parcurge întreaga istorie a oraşului Râmnicu Vâlcea, de la strămoşii noştri daci, de la cetatea lor, Buridava, din apropierea oraşului, până în zilele noastre.  Mă gândesc că oamenii de cultură vâlceni, mai mult decât oamenii de cultură din alt spaţiu românesc, au vocaţia istoricului, a istoriei în esenţa ei; sufletul îi trage către strămoşi, către temelia de spirit, de legendă şi de ethos a neamului, către misterul închegat de secole.

După vizionare, îţi dai seama că te afli în faţa unui mare patriot, a unui om  care iubeşte din toată fibra neamul românesc, că autorul nu este numai creatorul unui film documentar, ci al unei temeinice lecţii de istorie.  >>>>